GAZETARIIOPINII

Vizită atipică a Regelui Felipe în România: ignoră uzanțele diplomatice ale unei vizite oficiale și ridică mari semne de întrebare

Vizita Regelui Felipe al VI-lea în România, pare să se fi desfășurat într-o cheie cel puțin neclară, amestecând simboluri diplomatice cu gesturi militare și plasându-l pe președintele Nicușor Dan într-un rol aproape decorativ.

Protocol ignorat sau agendă paralelă?

Faptul că regele Spaniei a aterizat discret la Sibiu, evitând traseul clasic către București și onorurile de stat de la Cotroceni, specifice unei vizite oficiale, nu este doar o chestiune de „stil regal”. Este o alegere care ridică semne de întrebare. Asemenea vizite nu sunt niciodată „simple coincidențe”; ele sunt minuțios planificate și încărcate de mesaje simbolice. Iar în acest caz, mesajul transmis pare să fie: prioritatea nu este România, ci NATO – mai exact, trupele spaniole dislocate pe teritoriul românesc. Și asta, de către patea spaniolă, cum altfel?

Nicușor Dan – președinte sau însoțitor?

Rolul președintelui României în această vizită pare să fie redus la un simplu ghid local, care participă la programul unui lider străin fără a avea inițiativa sau vizibilitatea pe care o cere funcția sa. Faptul că Regele Spaniei „îl ia cu el” pe Nicușor Dan la Cincu, în loc să fie invers, pare mai mult decât o gafă de protocol. România pare să fi ratat o ocazie de a folosi acest moment pentru un dialog diplomatic substantial care să îi vizeze, de pildă, pe românii din Spania, și drepturile pe care Spania trebuie să le asigure acestora. În schimb, am asistat la o regie militarizată în care șeful statului pare un figurant.

Un mesaj geopolitic cu nuanțe neliniștitoare

Vizita la Cincu, fără alte opriri semnificative în plan politic, poate fi citită ca o reafirmare a prezenței militare occidentale în România. Dacă turneul include și Ucraina, iar România este doar o escală strategică, atunci avem de-a face cu o deplasare care întărește percepția că țara noastră este un teren de tranzit în arhitectura NATO, nu un actor suveran în politica regională.

Pe fondul acestui context, președintele Nicușor Dan dezvăluie public că va merge pe 11 iunie la un summit la Odesa. Orice lider politic cu experiență știe că astfel de detalii nu se anunță din timp, mai ales în zone cu risc ridicat. Și arată, o data în plus că politica externă a României este improvizată, făcută pe genunchi.

Fără coerență instituțională, fără strategie de comunicare și fără asumare a rolului său în regiune, România sub Nicușor Dan riscă să rămână exact ceea ce această vizită a transmis: un fundal pentru alți actori. Iar într-un astfel de peisaj geopolitic, fundalul nu primește niciodată aplauze.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.