
Numirea lui Ilie Bolojan în funcția de premier de către Nicușor Dan este dovada clară că românii trebuie să se pregătească pentru o nouă rundă de măsuri de austeritate, transmite AUR, într-un comunicat.
„Ilie Bolojan a condiționat acceptarea funcției de premier de majorarea TVA la 21%, o măsură care lovește direct în milioane de români care deja se confruntă cu prețuri explozive, inflație și incertitudine economică. În loc să înceapă cu tăierea sinecurilor, a sporurilor nesimțite, a primelor din companiile de stat, a pensiilor speciale și a sumelor forfetare ale parlamentarilor, Bolojan alege calea cea mai ușoară: îi jupoaie pe cei mulți, în timp ce clientela de partid și rețelele de influență rămân protejate.
Bolojan este încă un instrument al sistemului, adus în fruntea Guvernului pentru a păstra hoția, corupția și privilegiile neatinse.
Să nu uităm că Ilie Bolojan a girat lovitura de stat din 6 decembrie, susținând că anularea alegerilor a fost făcută cu ‘instrumente democratice’, din cauza unor ingerințe externe.
Astăzi, când este tot mai clar că Nicușor Dan a fost împins în funcție cu sprijinul direct al Franței și al unor structuri străine, Ilie Bolojan nu doar că tace, ci acceptă funcția de premier ca pe o recompensă pentru trădare.
Românii nu au votat pentru austeritate. AUR nu va gira un premier al sistemului, care în loc să reducă risipa bugetară vine cu noi taxe pentru români”, a transmis AUR.