
Grupul german Schwarz, cunoscut în România pentru rețelele de retail Lidl și Kaufland, intenționează să achiziționeze pachetul majoritar de acțiuni al rețelei La Cocoș, singurul lanț autohton care a reușit până acum să concureze real cu giganții internaționali din domeniu.
Această mutare ridică o întrebare esențială: cum sprijină statul român retailerii locali să reziste pe piața dominată de capital străin?
O afacere românească de succes, în pragul vânzării
La Cocoș a fost fondată de familia Nica în Ploiești și a crescut spectaculos în doar zece ani, construind un model de afaceri „Hypercash”, care combină avantajele magazinelor cash & carry cu cele ale hipermarketurilor clasice. Prețurile competitive și strategia axată pe volum au atras un public numeros, în special din Ploiești, București și Brașov. În 2024, compania a raportat vânzări de peste 236 milioane euro, cu o creștere anuală de 20%. Pentru 2025, estimările depășesc 300 de milioane euro, consolidând poziția La Cocoș ca lider în retailul alimentar autohton.
Investitori internaționali deja implicați
În toamna anului 2024, BERD, alături de fondurile CEECAT Capital și Morphosis Capital, a preluat controlul majoritar în companie, cu o investiție de până la 15 milioane de euro. Fondatorul Iulian Nica a rămas în conducerea firmei cu un pachet minoritar și a salutat colaborarea cu investitorii. „Avem șansa de a beneficia de expertiza unui grup comercial de succes la nivel internațional. Ne bucurăm de o strânsă colaborare în vederea dezvoltării conceptului nostru consacrat și menținerii unei oferte atractive pentru clienții noștri”, a declarat Nica.
Schwarz se extinde agresiv în România
În paralel, grupul Schwarz continuă să-și întărească poziția dominantă pe piața românească. Cu peste 365 de magazine Lidl și planuri de extindere în 2025, grupul german a raportat afaceri de aproape 4,7 miliarde euro în 2024 doar prin Lidl. Kaufland, la rândul său, a atins 3,87 miliarde euro, ocupând poziția secundă. Preluarea La Cocoș ar reprezenta o mutare strategică, extinzând influența grupului german și pe segmentul de tip cash & carry.
Încotro se îndreaptă comerțul românesc?
Tranzacția depinde acum de avizele autorităților române, inclusiv de aprobarea Consiliului Concurenței. În acest context, nu putem să nu observăm că statul român nu face suficient pentru a încuraja dezvoltarea și rezistența retailerilor autohtoni într-o piață dominată de giganți internaționali.
Pe fondul creșterii continue a importurilor și al declinului producătorilor locali, cumpărarea celui mai mare retailer românesc de către o companie străină readuce în discuție lipsa unor politici economice coerente de protejare a capitalului autohton.