Într-o țară cu munți, izvoare și resurse naturale generoase, românii plătesc scump pentru unul dintre cele mai elementare bunuri: apa. Fie că este îmbuteliată sau de la robinet, accesul la apă sigură și ieftină rămâne o provocare – iar România pare să piardă lupta în fața țărilor europene și chiar a unor state africane, precum Marocul.
Apa îmbuteliată – mai scumpă ca în Africa de Nord
Potrivit datelor globale, o sticlă de 1,5 litri de apă plată costă, în medie, 0,82 dolari în România (aproximativ 4 lei). Spre comparație, în Maroc, aceeași cantitate costă 0,50 dolari (circa 2,5 lei).
Șocant nu este doar raportul de preț, ci contextul economic: în timp ce salariul mediu net în România este puțin peste 1.000 de euro, în Maroc se situează sub 300 de euro. Cu toate acestea, românii plătesc mai mult pe apă îmbuteliată decât marocanii – într-o țară în care teoretic, apa ar trebui să fie disponibilă cu ușurință din surse naturale și infrastructură existentă.
Apa de la robinet – ieftină, dar nu pentru toți
La nivelul tarifelor casnice, România se află printre statele cu cel mai mic preț din Uniunea Europeană: aproximativ 1 euro/m³ (1.000 litri). În comparație: Germania: ~5 euro/m³, Franța: ~3,5 euro/m³, Danemarca: ~9 euro/m³
Dar această statistică maschează o realitate sumbră: calitatea serviciilor este mult sub standardele occidentale, iar în mediul rural, peste 40% din locuințe nu sunt conectate la rețele de apă curentă. În multe sate, oamenii folosesc în continuare fântâni sau surse nesigure, expunându-se la riscuri pentru sănătate.
Paradoxul românesc: apă „ieftină”, dar inaccesibilă
În orașe, românii evită să consume apă de la robinet din lipsă de încredere în calitatea ei. Astfel, familiile cheltuie lunar zeci sau sute de lei pe apă îmbuteliată, în condițiile în care veniturile nu justifică un asemenea consum. În același timp, infrastructura publică de apă și canalizare este subdezvoltată, iar fondurile europene sunt cheltuite ineficient sau blocate în birocrație.
Companiile regionale de apă funcționează adesea ca monopoluri locale, care impun tarife fără concurență și fără investiții vizibile în rețelele de distribuție.
Cine profită: multinaționalele care vând apă îmbuteliată, cu marje generoase și cerere constantă, alimentată de neîncrederea românilor în robinetele proprii, furnizorii locali de apă, care taxează servicii mediocre la niveluri „acceptabile” din punct de vedere statistic, statul român, care mimează investițiile în rețele de apă și canalizare, dar continuă să raporteze „progrese” la Bruxelles.
Apă avem, dar nu pentru toți
România este o țară unde apa nu curge pentru toți. În timp ce prețul ei este teoretic mic, în realitate, românii o plătesc scump – fie în bani, fie în sănătate, fie în lipsă de acces.
Într-o Uniune Europeană care promovează sustenabilitatea, drepturile fundamentale și egalitatea de șanse, România rămâne în urmă tocmai la nivelul nevoilor de bază. Iar faptul că un cetățean marocan cumpără apă îmbuteliată mai ieftină decât un român, în ciuda diferenței de venituri, spune totul despre disfuncționalitatea sistemului nostru. Cine e de vină?
One Comment