Sâmbătă, la Antena 3 CNN, proaspăta ministră de Externe, Oana Țoiu, a continuat seria declarațiilor alarmante, dar în același timp și aberante, prin care arată nu doar o obediență politică față de agende și cancelarii externe, ci și o înfricoșătoare deconectare de la interesul național al României.
Oana Țoiu a reușit să stârnească îngrijorare în rândul opiniei publice și al experților în securitate printr-o declarație hazardată: „Trebuie să trecem de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige.”
Ce înseamnă acest „să câștige”? Cine definește victoria? Și mai ales: cu ce preț pentru România? Afirmația Oanei Țoiu nu este doar o gafă diplomatică. Este un semnal de alarmă. Mai clar: ministrul de Externe al României sugerează că nu mai e suficient să ajutăm un stat vecin să reziste, ci trebuie să devenim parte activă într-un conflict militar care însă nu ne aparține. România nu este Ucraina. România este o țară cu propriile probleme interne, cu un sistem de sănătate în colaps, cu o economie fragilă și cu milioane de români care trăiesc la limita subzistenței. Într-un asemenea context, să inviți implicit la creșterea implicării militare într-un război vecin este pur și simplu iresponsabil. Declarația Oanei Țoiu, o politiciană fără nicio experiență reală în diplomație, demonstrează o ruptură periculoasă de realitate și o docilitate față de agendele externe, care nu ar trebui să definească politica externă a unei țări suverane.
Cine va plăti factura?
ÎCine își asumă responsabilitatea dacă România devine țintă directă? Cine va trimite copiii românilor pe front pentru a „ajuta Ucraina să câștige”? Cine va răspunde pentru destabilizarea regiunii?
Într-un discurs încărcat de lozinci geopolitice, Țoiu a afirmat senin și că donarea sistemului antiaerian Patriot către Ucraina nu ar fi slăbit în niciun fel capacitatea de apărare a țării noastre.
Totuși, sistemul Patriot nu a fost un cadou simbolic al României către Ucraina, ci una dintre cele mai avansate arme defensive pe care România le deținea, achiziționată din bani publici, adică din buzunarele românilor. A fost cumpărat pentru apărarea teritoriului național, nu pentru a fi oferit unui stat străin, oricât de apropiat ar fi contextul.
Să susții că această donare „nu a vulnerabilizat” România, doar pentru că „am primit resurse să cumpărăm altul” sau „a fost activat un alt sistem”, este o minciună diplomatică mascată în optimism tehnocratic.
Românii se confruntă cu spitale fără dotări, școli cu toalete în curte și salarii care nu acoperă coșul minim de trai. Cu toate acestea, guvernanții se întrec în gesturi generoase către Ucraina, în numele unei „solidarități” care nu pare reciprocă.
Fiecare ajutor militar acordat Ucrainei, inclusiv sistemul Patriot, este plătit din bugetul României — și asta fără transparență și fără respect față de contribuabili.
Concluzie: România e transformată în pion, iar ministrul de Externe aplaudă
Oana Țoiu nu doar că nu apără interesele naționale, ci pare hotărâtă să le submineze prin decizii iresponsabile și discursuri propagandistice. Declarațiile sale nu sunt un semn de fermitate, ci de naivitate periculoasă sau servilism politic.
România are nevoie de diplomație lucidă, de lideri care înțeleg responsabilitatea echilibrului în politică externă, nu de figuri decorative care repetă fără discernământ ce li se dictează din afară.
