GAZETARIIPOLITICĂSOCIALȘTIRI

„Minunata lume nouă”: Guvernul Bolojan declară război propriilor cetățeni: drone pentru spionaj fiscal și taxe colectate de firme private

Guvernul condus de Ilie Bolojan, prin vocea ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, anunță o nouă măsură care stârnește îngrijorare și revoltă în rândul populației: introducerea dronelor pentru identificarea construcțiilor nedeclarate și externalizarea recuperării taxelor locale către firme private de executare fiscală. O combinație periculoasă între supraveghere, presiune financiară și lipsă de empatie față de realitatea rurală românească.

Ministrul Cseke a anunțat cu nonșalanță că primăriile vor putea scana cu drone terenurile și gospodăriile, pentru a descoperi imobile nedeclarate. Fie că este vorba de o magazie de lemne, un coteț, o bucătărie de vară ori o anexă improvizată, toate vor fi analizate milimetric din aer. Urmarea? Posibile impozite, amenzi, roluri fiscale noi și chiar demolări.

Un gest de forță fără precedent din partea unui guvern care, în loc să sprijine satul românesc. țăranii, îl tratează ca pe o zonă de evaziune generalizată. Mai grav, declarația lui Cseke ignoră total realitatea trăită de milioane de români: în ultimii 30-40 de ani, majoritatea construcțiilor din mediul rural s-au realizat cu acord tacit al autorităților, fără documente, pentru că sistemul era inexistent sau inaccesibil.

Externalizarea presiunii fiscale

Ca și cum nu era suficient, Guvernul pregătește încă o lovitură pentru contribuabili: primăriile vor avea libertatea să externalizeze colectarea taxelor și amenzilor către firme de executare fiscală. Adică vor transforma cetățenii în debitori vânați de firme private care vor avea tot interesul să aplice penalități și dobânzi. Costurile acestor acțiuni? Desigur, în sarcina datornicului.

Această măsură transformă administrația locală într-un intermediar lipsit de responsabilitate, iar cetățeanul într-un simplu cod fiscal urmărit de drone și executor. O distopie administrativă devenită realitate.

O dictatură fiscală mascată în reformă

Ce propune de fapt Guvernul Bolojan prin vocea lui Cseke Attila? O dictatură fiscală sub pretextul modernizării. Un stat care nu oferă, nu sprijină, nu construiește – ci doar taxează, urmărește și sancționează. Un stat care vine după zeci de ani de neglijență și haos urbanistic, acum cu pretenții de rigoare absolută, dar retroactiv și punitiv.

Satul românesc, în viziunea actualului Guvern, nu mai e un spațiu viu, cu tradiții și adaptări proprii. E o simplă hartă digitală, un fișier Excel plin de nereguli de „corectat” cu drona și cu amenda.

Cseke Attila și Bolojan nu înțeleg că reforma fiscală nu se face cu drone, ci cu dialog, sprijin și încredere. Iar satele României nu se pot transforma în ținte ale unui stat abuziv care își vânează propriii cetățeni ca pe niște hoți. Când un guvern își pierde legătura cu realitatea cetățenilor și se comportă ca un colector de taxe cu ochi de robot, nu mai e vorba de reformă, ci de abuz de putere. Dronele fiscale și executorii privați nu vor aduce ordine, ci frică și revoltă.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.