Recenta deplasare a lui Nicușor Dan în Austria a stârnit din nou discuții aprinse despre suveranitatea economică a României și despre relația tot mai dezechilibrată dintre statul român și marile interese externe. În contextul în care multiple resurse naturale – pădurile, gazele naturale, petrolul și terenurile agricole – au ajuns treptat în mâinile unor companii străine, apar tot mai multe întrebări legate de ce urmează să fie concesionat sau transferat.
Criticii vizitei susțin că această întâlnire nu este doar o simplă rundă diplomatică, ci o continuare a unui proces mai amplu de cedare a controlului asupra unor active strategice. Dacă în trecut am asistat la exploatarea pădurilor de către firme cu capital străin sau la externalizarea resurselor din Marea Neagră, acum se vorbește tot mai des despre posibila implicare a capitalului austriac în infrastructura portuară, fluvială sau chiar energetică.
Aceleași voci acuză faptul că România nu este tratată ca un partener egal, ci mai degrabă ca o sursă de resurse, fără ca beneficiile să fie vizibile în plan național. În loc de investiții pe termen lung, dezvoltare sustenabilă și parteneriate strategice, se remarcă un model economic în care companiile din afara țării extrag și controlează, fără o contribuție reală la prosperitatea locală.
Această situație este interpretată de unii drept o formă modernă de dependență economică, în care statul român pare să aibă din ce în ce mai puțin control asupra propriilor resurse. În plus, se pune sub semnul întrebării legitimitatea deciziilor luate în lipsa unei consultări publice reale sau a unei transparențe administrative autentice.
În final, vizita lui Nicușor Dan în Austria devine simbolică pentru o întrebare mai profundă: cât de mult din România mai este administrat în interesul cetățenilor și cât se decide în afara granițelor? Este o întrebare la care societatea civilă, presa și factorii de decizie ar trebui să reflecteze serios, înainte de a consimți la alte cedări.
