În loc să ofere speranță, viziune sau măcar respect pentru milioanele de români plecați peste hotare, președintele Nicușor Dan a ales să recunoască, în fața unor copii români din diaspora, că statul român nu are absolut nicio strategie pentru ei. Nu un plan amânat. Nu o direcție în lucru. Ci nimic.
„Noi nu avem o strategie pentru Diaspora”, a spus șeful statului cu o naturalețe dezarmantă – într-un moment care trebuia să fie despre reconectare, nu despre abandon oficializat. Această mărturisire nu e doar o dovadă de sinceritate, ci și un act de cinism politic. Pentru că diaspora nu e o categorie marginală, ci o parte esențială a României. Vorbim despre peste 5 milioane de cetățeni care contribuie masiv la economia românească și păstrează vie identitatea națională în comunități din întreaga lume. Iar președintele le spune, cu zâmbetul pe buze: n-avem nimic pentru voi.
În continuare, Nicușor Dan a îmbrăcat eșecul instituțional într-un discurs vag și inutil: „Intuitiv trebuie să ajungem la momentul în care orice cetățean din diaspora să știe că se poate bizui pe statul său (…) și fiecare comunitate trebuie să aibă acces la cultura română.”
Ce înseamnă „intuitiv”? Că ne vom baza pe instinct, nu pe politici? Că statul va ghici, poate, într-o zi, cum să-și trateze propriii cetățeni plecați? Lipsa de claritate nu e doar derutantă, ci periculos de incompetentă.
Și mai revoltător, Nicușor Dan a admis senin ceea ce diaspora știe deja: statul român nu are grijă de ei.„Statul ăsta român trebuie să aibă grijă de toţi românii, indiferent de unde trăiesc ei. (…) Se întâmplă asta în practică? Nu prea, în momentul ăsta.”
Nu prea?! Asta e tot ce are de spus președintele unei țări în fața copiilor românilor plecați? Niciun plan, nicio asumare, nicio urgență. Doar o constatare pasivă și o invitație la „discuții” despre viitor: „Trebuie să avem o discuţie (…) despre cum să funcţionalizăm relaţia dintre statul român şi românii care trăiesc în afară.” După decenii de promisiuni, încă „discutăm”. Niciun proiect, nicio reformă, nicio viziune. Doar vorbe.
Întâlnirea cu grupul de copii români din diaspora, parte a Programului „ARC”, a fost transformată într-un moment de sinceritate rușinoasă. În loc de un președinte care să repare legătura cu diaspora, am văzut un președinte care o confirmă oficial: diaspora nu contează. Aceasta nu este sinceritate. Este abandon. Spus clar, în gura mare, la Cotroceni, președintele statului.
