Într-o perioadă în care românii se așteaptă la curaj politic și la decizii clare din partea oamenilor politici, Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, pare mai preocupat să păstreze liniștea din fotoliul puterii decât să lupte pentru principii. În locul unei poziții ferme împotriva derapajelor coaliției, Grindeanu livrează publicului un spectacol politic cu „condiții ferme”, care, în realitate, nu schimbă nimic esențial: PSD rămâne bine ancorat la butoanele guvernării.
Deși a lăsat impresia că ia în calcul ieșirea din coaliție, rezultatul ședinței Biroului Permanent Național de luni a fost previzibil: partidul nu pleacă nicăieri. În loc de o ruptură politică, am primit un nou episod din teatrul „PSD face opoziție la guvernare”, în care aceiași actori își joacă replicile pentru public, dar rămân pe scenă în aceeași distribuție.
Așa-zisele „condiții” anunțate – eliminarea privilegiilor, reducerea agențiilor, rezolvarea pensiilor speciale – sunt teme aruncate de ani de zile pe masa politică, fără rezultat real. Grindeanu știe bine că acestea pot fi amânate la nesfârșit prin comisii, discuții și „analize suplimentare”. Până atunci, PSD se bucură de avantajele guvernării și își protejează influența.
Mesajele „tăioase” către USR și ceilalți parteneri de coaliție sunt, în fapt, exerciții de imagine. În spatele declarațiilor de „parteneriat serios” se ascunde o realitate cunoscută: PSD nu riscă pierderea ministerelor, contractelor și controlului asupra marilor proiecte.
Grindeanu s-a erijat în apărător al Autostrăzii Moldovei și al programului „Anghel Saligny”, dar aceste subiecte servesc perfect pentru a devia atenția de la întrebarea centrală: De ce PSD rămâne într-o coaliție pe care pretinde că o contestă?
În loc să fie un lider cu viziune, Sorin Grindeanu confirmă criticilor imaginea de „pudel al sistemului” – un politician docil, adaptat regulilor culiselor, care mimează opoziția, dar menține status quo-ul. Pentru PSD, stabilitatea la guvernare pare să fie mai importantă decât respectarea promisiunilor față de electorat.
Concluzia e simplă: PSD nu pleacă de la putere, pentru că puterea e scopul în sine. Restul – „condițiile”, „negocierile”, „listele de priorități” – nu sunt decât decoruri într-o piesă de teatru pe care românii o văd jucată de prea mulți ani.
