
Liderul AUR, George Simion, acuză că vizita președintelui Nicușor Dan în Republica Moldova nu are nimic de-a face cu diplomația, ci cu plata unei datorii politice. Potrivit acestuia, Maia Sandu l-ar fi sprijinit pe actualul șef al statului român în campania prezidențială din mai 2025, iar acum, în pragul alegerilor parlamentare de la Chișinău din septembrie, Dan „întoarce serviciul”.
„Întoarce favorul că au apărut știri în ultimele zile, inclusiv că, vezi Doamne, se dădeau ordine și mesaje pe Telegram să voteze cetățenii Republicii Moldova cu George Simion. Rezultatul cred că a fost clar”, a declarat Simion la Realitatea Plus, sugerând că implicarea în politica de peste Prut nu este nouă pentru București.
Vizită neanunțată, dar cu tentă electorală
Sâmbătă, președintele României a apărut alături de Maia Sandu la Festivalul Lupilor din Rezervația Naturală „Orheiul Vechi”. Cei doi au făcut baie de mulțime, au zâmbit în fotografii cu localnicii și au alimentat speculațiile privind implicarea României în campania electorală din Republica Moldova.
Interesant este că această vizită nu a fost anunțată oficial nici de Președinția României, nici de cea a Republicii Moldova, ceea ce ridică semne de întrebare privind agenda reală a întâlnirii.
Surse citate de NewsMaker susțin că Nicușor Dan ar fi primit invitația de a participa și la evenimentele dedicate Zilei Limbii Române, pe 31 august, în Republica Moldova – moment ce ar putea fi folosit din nou pentru consolidarea imaginii publice a Maiei Sandu înainte de scrutin.
Astfel, ceea ce oficial pare o simplă vizită culturală riscă să fie citit, pe scena politică, ca un episod de campanie electorală mascată, în care România joacă rolul „aliatului de încredere” pentru actuala putere de la Chișinău.