
România se află în pragul unei transformări demografice fără precedent, alimentată de importul masiv de muncitori străini, în special din Asia și Africa. Dacă în trecut migrația era considerată o problemă a marilor economii occidentale, astăzi cifrele oficiale arată că țara noastră – cu o populație de doar 19 milioane de locuitori și un PIB modest de 324 miliarde euro – a eliberat 100.000 de permise de muncă pentru străini numai în anul 2023.
Prin comparație, Italia (60 milioane de locuitori, PIB de 2.300 miliarde euro) a emis 136.000 de permise, iar Germania (84 milioane de locuitori, PIB de 4.526 miliarde euro) doar 177.000. Diferența devine dramatică atunci când raportăm aceste cifre la populație și la puterea economică: România, un stat de trei până la patru ori mai mic decât Italia și de peste patru ori mai mic decât Germania, a deschis larg porțile aproape la același nivel.
Publicistul Gerorge Scarlat scoate în evidență pericolele din spatele acestei situații: „Dragi prieteni, chiar nu vi se pare o anomalie că pentru biata Românie s-au eliberat un număr de permise de muncă pentru străini comparativ cu numărul permiselor eliberate de către Italia și Germania, state care sunt ținte ale migrației în masă și totodată giganți economici și demografici pe lângă România? (…) Este o minciună propagandistică faptul că statele din Vest au milioane de migranți și descendenți ai acestora ca urmare a trecutului lor colonial, adică ar fi o fatalitate. În Franța după 1962, adică după dizolvarea imperiului său colonial, Franța a început să elibereze permise de muncă pentru străini, fiind în plin avânt economic. Situația s-a schimbat în anul 1975 când premierul Jacques Chirac, din motive “umanitare” le-a dat dreptul muncitorilor străini să își aducă și familiile în Franța. Numărul de străini a crescut exponențial și aceștia au prins rădăcini în Franța iar apoi au început să se aducă unii pe alții. La fel se va întâmpla și în România. La noi 86% dintre străini sunt bărbați, diferența de până la 100% fiind reprezentată de ucrainence, deoarece bărbații ucraineni nu pot părăsi Ucraina și probabil mai sunt și câteva bone filipineze, una din fițele bogatilor. În paralel cu expandarea numărului de permise acordate străinilor afro-asiatici, autoritățile desfășoară și alte activități prealabile în vederea schimbărilor demografice ireversibile din România, odată cu începutul anului 2026, când se activează Pactul.”
Guvernele PSD-PNL-USR-UDRM și minorități poartă întreaga responsabilitate pentru această trădare națională. În loc să susțină familiile românești, să încurajeze natalitatea și să readucă acasă milioanele de români plecați la muncă în străinătate, autoritățile aleg calea ușoară și periculoasă: umplu țara cu forță de muncă ieftină din Asia și Africa. Nu este o soluție economică, ci o capitulare politică. În spatele cifrelor se ascunde un plan de inginerie demografică, care va schimba pentru totdeauna chipul României. În loc de viitor pentru copiii noștri, guvernul alege să facă din țară o pepinieră de muncitori străini, punând în pericol identitatea, siguranța și coeziunea unei națiuni care a rezistat 2.000 de ani.