România anului 2025 este imaginea perfectă a unei țări măcinate de contradicții. Pe de o parte, șase din zece angajați români trăiesc cu mai puțin de 4.100 de lei net pe lună. Pe de altă parte, șefii unor autorități de stat își permit luxul unor salarii de peste 60.000–75.000 de lei lunar, bani proveniți tot din contribuțiile cetățenilor.
Conform unei analize economice recente, 36% dintre salariați câștigă sub 2.700 lei net, adică salariul minim sau foarte aproape de acesta. Alți 23% încasează între 2.700 și 4.100 lei, ceea ce înseamnă că majoritatea românilor abia își acoperă cheltuielile de bază. La polul opus, doar 8% depășesc pragul de 9.300 lei net, iar clasa de mijloc este aproape inexistentă.
Această realitate produce două efecte majore: un buget de stat hrănit din salarii mici, incapabil să susțină investiții, și un sistem de pensii condamnat la sărăcie, în condițiile în care peste 30% dintre actualii angajați riscă să ajungă la pensia minimă.
În același timp, la vârful unor instituții precum ANRE, ASF și ANCOM, tabloul este grotesc:
- salariul mediu lunar net la ANRE este de 18.635 lei,
- la ASF – 13.562 lei,
- iar la ANCOM – 12.934 lei.
Șefii acestor instituții câștigă de-a dreptul sume obscene:
- Președintele ANRE – 75.073 lei lunar,
- Președintele ANCOM – 64.670 lei lunar,
- Președintele ASF – 61.089 lei lunar,
- Vicepreședinții depășesc constant 50.000 lei pe lună.
Discrepanța este uluitoare: un șef de autoritate câștigă într-o singură lună cât un angajat obișnuit în 15–20 de luni. Mai mult, în timp ce milioane de români trăiesc la limita sărăciei și sunt sufocați de noi taxe și austeritate, aceste instituții de stat mențin regimuri de privilegii greu de justificat.
Dubla măsură este evidentă: pentru românii obișnuiți – tăieri, concedieri și austeritate. Pentru elitele birocratice – salarii de nababi, plătite din aceiași bani publici. România riscă să rămână captivă într-un sistem în care clasa de mijloc este subțiată, iar polarizarea socială atinge cote periculoase.
