
PSD și PNL au amanetat țara și viitorul copiilor noștri. Datoria publică va depăși 54% din PIB în următoarele 12 luni. Fiecare familie din România are în spate o datorie publică de 24.000 de euro, de 100 de ori mai mult decât în 1995.
Doar în anul 2022 guvernul Ciucă a plătit dobânzi în valoare de peste 6 miliarde de euro. PSD și PNL au distrus toată industria României, astfel am ajuns colonie de consum. Noi producem datorie pentru că producem deficite. Deficitul comercial al României a ajuns la finele anului 2022 la colosala sumă de 34 de miliarde de euro. Nu producem nimic. Trăim din importuri.
Dacă ne uităm la aceste date simple, ajungem încet-încet să vedem că aceste deficite sunt produse pentru lucruri care nu contribuie la dezvoltarea României. Creşterea PIB cu care se laudă PSD și PNL nu se vede în buzunarele românilor din cauza acestor importuri colosale. Din cauza mafiei PSD și PNL am ajuns să importăm 75% din hrana pe care o consumăm. Nu mai producem nimic în țara noastră. Acesta este patriotismul economic al regimului Ciolacu.