ȘTIRI

PSD, PNL protejate de lege – Iohannis a semnat – Faci închisoare dacă vorbești urât de un ales al poporului

Incitarea la violenţă, ură sau discriminare se consideră infracţiune dacă se adresează şi pe criteriul de apartenenţă politică sau de opinie și este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, conform unei legi promulgate de către președintele Klaus Iohannis.

Legea propune eliminarea sintagmei criticate de Comisia Europeană, astfel încât infracţiunea de incitare la violenţă, ură sau discriminare să poată fi reţinută dacă făptuitorul a săvârşit elementul material indiferent dacă acesta a considerat ori nu drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte pe baza criteriilor de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

Pînă acum, art. 369 din Codul Penal prevedea ca „incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Reamintim că în 2021 președintele Klaus Iohannis a sesizat la Curtea Constituțională a României (CCR) legea potrivit căreia incitarea la violență, ură sau discriminare împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, șeful statului motivând că lipsesc din actul normativ criteriile în urma cărora va fi incriminată o astfel de infracțiune.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.