
Profesorii nu cedează. A 11-a zi consecutivă îi găsește din nou în stradă, în fața Ministerului Educației, după negocierile eșuate cu premierul Ilie Bolojan și ministrul Educației. Prima zi de școală se anunță tot în stradă, cu zeci de mii de dascăli hotărâți să protesteze.
„Faptul că suntem astăzi în a 11-a zi în stradă înțelege toată lumea că a fost doar un dialog al surzilor. Noi am adus toate argumentele și am demontat toate măsurile propuse prin Legea 14, Legea Bolojan, dar ei nu au fost capabili să înțeleagă și să asculte ceea ce am cerut”, a declarat pentru Realitatea PLUS un lider sindical.
Sindicalistul îl acuză pe ministrul Educației, Ligia Deca, că a recunoscut, pentru prima dată, „ținta” reală a măsurilor: creșterea normei didactice, fără un efect real de economie. „După calculele pe care noi le-am prezentat, până la finalul anului școlar se face o economie de aproximativ 400 de milioane, ceea ce înseamnă salariul pe mai puțin de o săptămână. (…) Dacă pentru un miliard opt sute înmormântăm Educația, este clar că scopul nu este altul decât de a distruge învățământul de masă”, a adăugat acesta.
Președintele, acuzat că a abandonat Educația
Liderul sindical spune că a discutat și cu un consilier prezidențial, cerând intervenția directă a șefului statului, dar consideră că acesta „a abandonat” Educația. „Faptul că nici până la această oră nu s-a făcut nimic este clar că și președintele României a abandonat Educația. S-a folosit în campanie de sloganuri frumoase pentru Educație (…) Se pare că toți politicienii din România după Revoluție încoace au clamat că Educația și Sănătatea sunt prioritate națională, dar niciodată nu a fost în fapt”, a subliniat sindicalistul.
Protestele vor continua și în septembrie
Acesta acuză Guvernul că România are „cel mai mic buget alocat Educației din Europa” și că oficialii mint atunci când afirmă că norma didactică este sub media europeană. „Din contră, suntem chiar peste”, spune el.
„Nu vom pleca din stradă (…) în fiecare zi din luna august, dar și în luna septembrie vom fi în fața ministerului, a guvernului și a prefecturilor din țară până când acest ministru va înțelege că Educației îi va fi mult mai bine fără el”, a încheiat liderul sindical.