ȘTIRI

Aceeași poveste de 32 de ani, școala cu wc-ul în fundul curții

De 32 de ani politicienii sistemului ne tot promit că nu o să mai avem școli cu wc-ul în fundul curții. Promisiunile au rămas promisiuni și sunt reluate la fiecare început de an de școlar de miniștrii educației și premierii agramați de pe la Palatul Victoria.

„Am înțeles că sunt o serie întreagă de probleme care au fost rezolvate și altele care sunt în curs de soluționare până pe 5 septembrie. Urmează ca în perioada următoare să aibă loc ocuparea posturilor vacante ca să asigurăm desfășurarea în bune condiții a procesului de învățământ. Sunt o serie de alte măsuri care sunt pe agenda fiecărui inspectorat județean, a prefecturilor și a primăriilor pentru ca în final să reușim să implementăm toate programele noastre de derulare a educației în cele mai bune condiții. Din păcate, avem încă școli unde suportul administrativ nu e cel pe care ni l-am asumat, sunt încă școli care au toaleta în curte și cred că putem să ne focalizăm atenția și resursele ca în următorii doi ani să rezolvăm această problemă. Nu e nevoie decât de atenție și coordonare cu autoritățile locale. Nu cred că e un efort financiar deosebit ca această problemă să fie rezolvată”, a declarat Nicolae Ciucă.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.