Bătălia din interiorul PNL este una mare iar dezmățul văzut în spațiul public reprezintă doar vârful războiului intern.
Bătălia este una aprigă și trădările sunt la ordinea zilei. După ce i-a așezat pe toți în funcții confortabile, Ludovic Orban beneficiază de trădarea celor pe care i-a ajutat, precum Rareș Bogdan sau Florin Cîțu. Pe primul l-a făcut europarlamentar, fără ca acesta să aibă calități politice deosebite, în timp ce Florin Cîțu a devenit premier.
Dar politica reprezintă un joc al trădării, așa că cel care știe să își elimine adversarii din timp va fi personajul câștigător. În loc să își consolideze poziția în partid cu oameni apropiați și de încredere, Ludovic Orban a făcut ceea ce scrie în cărțile de politică să nu faci: să fii un gentlemen.
Așa se face că astăzi asistăm la doi candidați, ambii slabi, la funcția de președinte al PNL: Ludovic Orban și Florin Cîțu se vor bate pe 25 septembrie ca să dobândească controlul total. Pentru acest lucru se încearcă în fiecare filială impunerea unui președinte care să le fie favorabil și care ulterior să le facă jocurile la alegerile din 25 septembrie.
Am văzut alegeri anulate, am văzut oameni excluși din PNL deoarece nu ar fi votat cu cine trebuie, am văzut firme de pază ce blocau accesul membrilor la adunările județele tocmai pentru a se schimba majoritățile.
Bătălia este pe bune și cine nu va nimeri în tabăra cîștigătoare va fi dat la o parte. Este vorba inclusiv despre parlamentari, care indiferent de ce promisiuni vor primi, realitatea este că mandatele lor sunt ultimele în cazul în care aripa din care fac parte va pierde.
Acest lucru deoarece PNL scade în sondaje și numărul de mandate ce se vor obține în 2024 probabil cu greu va depăși jumătate din cele actuale. Acest lucru înseamnă că mulți parlamentari vor fi pe tușă, adică nu vor mai avea loc în noul parlament. Fiecare ales va urmări să aibă o poziție sigură, eligibilă, adică cât mai în față. Sigur că cei care au fost lângă câștigător vor avea mandate asigurate, au fost oameni de încredere merită, în timp ce ceilalți vor fi nevoiți să accepte înfrângerea totală.
Discuții cu privire la o viitoare sciziune a PNL există și se gândește deja un nou proiect politic liberal. În 2022 vom asista probabil la o nouă majoritate parlamentară, o consecință a bătăliei interne eșuate din PNL. Oamenii din PDL au știu să dezbine permanent, asta știu ei să facă cel mai bine. După ce au cumpărat de la Antonescu PNL-ul, fac și aici același lucru ce l-au făcut și când aveau propriul partid: să îl distrugă din interior, să îl ducă cât mai jos posibil.