ȘTIRI

ANM dă bomba: Canicula va lovi chiar și toamna în România

Vremea va fi caniculară până pe 1 septembrie în toată țara, cu temperaturi maxime de până la 35 de grade Celsius. Între 1 și 6 septembrie urmează o răcire bruscă şi semnificativă, după care vremea se va încălzi apreciabil din nou.

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni prognoza pentru perioada 29 august – 11 septembrie.

BANAT

În prima parte a intervalului, valorile termice vor fi în scădere treptată, dar semnificativă faţă de cele din săptămâna anterioară, astfel că de la un regim încă peste cel mediu multianual (maxime de 27…30 de grade şi minime de 15…17 grade) se va ajunge în perioada 1-6 septembrie la o vreme normală termic şi local chiar răcoroasă, cu temperaturi diurne de 23…26 de grade şi nocturne de 11…14 grade. În perioada 7-10 septembrie, vremea va fi în încălzire şi se vor înregistra din nou valori mult mai ridicate decât cele climatologic specifice, cu medii ale maximelor de 27…30 de grade şi ale minimelor de 16…19 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi relativ ridicată, regimul pluviometric fiind unul excedentar în prima săptămână, apoi apropiat de normal. Ploile vor fi însă mai frecvente şi local însemnate cantitativ între 29 şi 31 august şi în jurul datei de 4 septembrie, iar cu probabilitatea destul de mare şi la sfârşitul intervalului de referinţă. În special în primele zile, aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil izolat de grindină.

CRIŞANA

Faţă de săptămâna anterioară, valorile temperaturii aerului vor scădea treptat, dar apreciabil, astfel că de la un regim încă peste cel mediu multianual (maxime de 27…30 de grade şi minime de 14…18 grade) se va ajunge în perioada 1-6 septembrie la o vreme normală termic, temporar chiar răcoroasă, ziua cu temperaturi de 22…26 de grade şi noaptea de 10…14 grade, mediat regional. Ulterior, în perioada 7-10 septembrie, vremea va fi în încălzire, astfel că vor fi din nou valori mult mai ridicate decât cele climatologic specifice, cu medii ale maximelor de 26…30 de grade şi ale minimelor de 15…19 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi relativ ridicată, regimul pluviometric fiind local excedentar în prima săptămână, apoi apropiat de normal. Ploile vor fi însă mai frecvente şi local însemnate cantitativ în 29-30 august şi în jurul datei de 4 septembrie, iar cu probabilitatea destul de mare şi la sfârşitul intervalului de referinţă. În special în primele zile, aversele vor fi însoţite de

descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil izolat de grindină.

TRANSILVANIA

În prima parte a intervalului, vremea va fi în răcire treptată, dar accentuată, astfel că de la un regim apropiat sau uşor peste cel mediu multianual (maxime de 24…27 de grade şi minime

de 12…17 grade, mediat regional) se va ajunge în perioada 1-6 septembrie la o vreme în general răcoroasă, cu temperaturi diurne de 20…23 de grade şi nocturne de 7…11 grade (valori

mai mici în zonele depresionare). Ulterior, în perioada 7-10, vremea va fi în încălzire, astfel că se vor înregistra valori uşor peste cele climatologic specifice – medii ale maximelor de 23…26

de grade şi ale minimelor de 10…15 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi relativ ridicată, regimul pluviometric fiind în ansamblu excedentar în prima săptămână. Ploile vor fi mai frecvente şi local însemnate cantitativ între 30 august şi 1 septembrie, iar cu probabilitatea destul de mare şi în perioada 4-5 septembrie şi la sfârşitul intervalului de referinţă. În special în primele zile, aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil izolat de grindină.

MARAMUREŞ

Faţă de săptămâna anterioară, valorile temperaturii aerului vor scădea treptat, dar apreciabil, astfel că de la un regim încă peste cel climatologic specific (maxime de 25…29 de grade şi minime de 14…17 grade) se va ajunge în perioada 1-6 septembrie la o vreme apropiată de normal şi temporar chiar răcoroasă, ziua cu temperaturi de 21…24 de grade şi noaptea de 8…11 grade, mediat regional. Ulterior, în perioada 7-10 septembrie, vremea va fi în încălzire, astfel că se vor înregistra valori uşor peste mediile multianuale, cu maxime de 23…26 de grade şi minime de 10…15 grade.

Probabilitatea pentru ploi va fi relativ ridicată, regimul pluviometric fiind unul excedentar în prima săptămână, apoi apropiat de normal. Ploile însă vor fi mai frecvente şi local însemnate cantitativ în 29-30 august şi în jurul datei de 4 septembrie, iar cu probabilitatea destul de mare şi la sfârşitul intervalului de referinţă. În special în primele zile, aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil izolat de grindină.

MOLDOVA

Intervalul va debuta cu o vreme călduroasă, cu precădere în sudul regiunii, unde izolat va fi caniculă; mediile maximelor vor fi de 29…35 de grade, iar ale minimelor de 15…20 de grade. Din data de 1 septembrie, răcirea vremii va fi bruscă şi semnificativă, astfel că până spre 6 septembrie valorile termice vor fi în general mai scăzute decât cele climatologic specifice – ziua 19…23 de grade (posibil uşor mai mari în sud în 2 şi 3 septembrie) şi noaptea 8…14 grade. În perioada 7-10 septembrie vremea se va încălzi şi se vor înregistra din nou valori uşor peste normal, cu medii ale maximelor de 23…27 de grade şi ale minimelor de 13…17 grade. Va ploua local şi temporar în perioadele 30 august-1 septembrie (când aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil izolat de grindină) şi 4-5 septembrie, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi la sfârşitul intervalului.

DOBROGEA

La începutul perioadei, vremea va fi călduroasă, caniculară în vestul regiunii; mediile temperaturilor maxime vor fi de 30…35 de grade, iar ale minimelor de 18…23 de grade. Din data de 1 septembrie, valorile vor fi în scădere şi va predomina un regim termic apropiat de cel normal – ziua vor fi, mediat regional, 25…28 de grade şi noaptea 13…18 grade, fiind posibile şi

perioade mai răcoroase. Ulterior, după 7 septembrie, vremea va fi în încălzire, devenind din nou călduroasă. Între 1 şi 4 septembrie vor fi perioade cu averse locale, însoţite de descărcări electrice şi

intensificări ale vântului, iar în celelalte zile din interval probabilitatea de ploaie va fi redusă.

MUNTENIA

Intervalul va debuta cu o vreme călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, local caniculară; mediile temperaturilor maxime vor fi de 29…36 de grade, iar ale minimelor de 15…19 grade. Din data de 1 septembrie, răcirea vremii va fi semnificativă, astfel că până spre 6 septembrie valorile termice vor fi apropiate şi temporar chiar mai scăzute decât cele climatologic specifice – ziua de 22…28 de grade şi noaptea de 8…14 grade, mediat regional. Ulterior, vremea va fi în încălzire, astfel că vor fi din nou valori peste mediile multianuale, cu medii ale maximelor de 25…30 de grade şi ale minimelor de 13…18 grade. În perioada 31 august – 2 septembrie ploile vor fi pe arii extinse şi local în cantităţi însemnate şi vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil izolat de grindină. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi în jurul datei de 4 septembrie şi la finalul intervalului de referinţă.

OLTENIA

Intervalul va debuta cu o vreme călduroasă, deşi cu temperaturi mai ponderate decât în săptămâna anterioară, valori medii de 30…33 de grade ziua şi 15…19 grade noaptea. Din 31 august, scăderea de temperatură va fi semnificativă, regimul termic devenind normal pentru această perioadă din an; temperaturile maxime vor fi de 24…27 de grade, iar cele minime de

12…15 grade, mediat regional, fiind posibile şi zile mai răcoroase. După data de 7 septembrie, vremea va fi în încălzire, redevenind călduroasă. Între 30 august şi 4 septembrie probabilitatea de ploaie va fi ridicată şi vor fi perioade în care aversele (însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil izolat de grindină) vor fi mai frecvente şi local în cantităţi mai însemnate, determinând un regim pluviometric normal şi pe alocuri excedentar. Ploi pe arii relativ extinse sunt estimate din nou pentru finalul intervalului.

LA MUNTE

Intervalul va debuta cu o vreme relativ caldă (temperaturi maxime de 18…27 de grade şi minime de 9…15 grade), dar din 31 august valorile termice vor scădea semnificativ şi se vor situa temporar chiar sub cele climatologic specifice acestei perioade din an- ziua vor fi 10…18 grade, iar noaptea de 4…11 grade, mai scăzute la altitudini mari. Vremea va începe să se încălzească din nou după 6-7 septembrie. În perioada 29 august – 2 septembrie vor fi ploi pe arii extinse şi local însemnate cantitativ (astfel că regimul pluviometric va fi în ansamblu excedentar). Între 3 şi 5 septembrie va ploua

pe spaţii mai mici şi la intensitate mai redusă, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi la finalul intervalului de referinţă.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.