
Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, a declarat marţi, într-o conferință de presă, că singura soluţie reală pentru formarea unei majorităţi parlamentare legitime o reprezintă întoarcerea la votul cetățenilor prin organizarea de alegeri anticipate.
„Revenirea la cetăţean este unica soluţie. În momentul de faţă noi nu vedem altă soluţie decât alegeri anticipate şi să decidă românii în urma unor alegeri anticipate”, a afirmat liderul AUR. Lulea a subliniat că pentru partidul său nu contează cine conduce Partidul Social Democrat, dar actuala majoritate nu are legitimitate: „Românii au votat ceva şi s-au trezit cu altceva.”
Acesta a criticat dur partidele aflate la guvernare, pe care le consideră incapabile să ducă la bun sfârşit reformele necesare. „Noi considerăm că aceste partide care formează actuala coaliţie sunt incapabile, nu au profesioniştii necesari, dacă îi aveau, guvernau bine ţara. Pentru a putea asigura o viitoare majoritate parlamentară, alta decât cea din momentul de faţă, poziţia noastră este cea pe care am exprimat-o în spaţiul public, că nu ne putem asuma decât să facem reformele necesare pe care ei le doresc. Întrebaţi PSD dacă vrea reforma administrativă. (…) Nu vor exista în aceste partide suficienţi parlamentari care să-şi asume aceste reforme, dacă nu le dictează stăpânii, cei care îi creditează, şi probabil că acolo se va ajunge, să facă aceste reforme, ei nu le vor face.”
Totodată, Lulea a precizat că AUR este deschis colaborării pentru implementarea reformelor esenţiale, inclusiv reforma administrativă, în cazul în care vor exista parlamentari sau formaţiuni politice care să îşi asume aceste schimbări. „Nu contează că le facem noi, că le fac ei, că suntem într-un guvern minoritar. Noi credem că revenirea la cetăţean este unica soluţie. (…) Există această majoritate care nu a fost votată de români. (…) Românii au votat ceva şi s-au trezit cu altceva. (…) Este nevoie de alegeri anticipate, ca să decidă cetăţenii. Nu putem noi decide”, a conchis liderul AUR, amintind că şi în Italia şi Germania au avut loc astfel de alegeri.