OPINII

Cartel pe piața carburanților: am ajuns la 10 lei pe litrul de motorină. Iohannis ne-a mințit din nou

Cartel pe piața carburanților: am ajuns la 10 lei pe litrul de motorină.

Președintele Klaus Iohannis și guvernul său ne-au mințit din nou.

România are unul din cele mai mari prețuri la carburanți din Europa. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că o bună parte din necesar se acoperă din petrolul românesc și dispunem de rafinăriile care asigură prelucrarea acestuia.

Avem toate condițiile necesare ca să avem cel mai mic preț la carburant din toată Europa și cu toate acestea nu este așa.

Poate că așa s-ar fi întâmplat dacă politicienii nu ar fi vândut Petromul către OMV și astăzi suntem dependenți de companii străine care au un singur scop: profituri colosale pe spatele cetățenilor.

Românii au salarii de 10 ori mai mici decât germanii dar plătesc astăzi combustibil la un preț mai mare. Una este să crească prețul în Germania , Italia sau Austria, acolo unde cetățeanul este respectat și trăiește bine, alta este creșterea de prețuri făcută în România.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.