Liderul interimar al USR, Cătălin Drulă, a decis că este necesar ca alegerile interne să fie discutate rapid. Partidul este zguduit de zeci de demisii și critici dure la adresa conducerii interimare. Deputați, consilieri și oameni din interiorul partidului îi acuză pe Dan Barna și Cătălin Drulă de manevre și scheme financiare ilegale.
Liderul interimar a ținut să precizeze că dezastrul din interiorul partidului este creat de forțe externe apropiate sistemului PSD-PNL.
”Nu e prima dată când ne confruntăm cu aşa ceva, ştim să luptăm cu forţe văzute şi mai puţin văzute şi am certitudinea că vom ieşi învingători. Ca să livrăm însă toate astea, trebuie să vorbim totuşi şi despre intern”, subliniază liderul interimar al USR.
Drulă se declară totodată ”cel mai mare susţinător al competiţiei interne de proiecte, dar nu al luptei fără scrupule”.
Cătălin Drulă, a anunţat în 21 mai, printr-o postare pe Facebook, că şi-a lansat oficial candidatura la preşedinţia formaţiunii. „Cred că USR are nevoie de organizare, energie şi o mână hotărâtă pe volan. Şi că sunt persoana potrivită pentru asta”, a afirmat el. Drulă a menţionat că USR a pus bazele modernizării României pe următorul deceniu înainte de a fi scos de la guvernare.