Cehia, Ungaria și Polonia au preluat controlul asupra sectorului energetic prin naționalizări, investiții strategice și politici publice coerente. Între timp, România continuă să renunțe la resursele proprii și la influența asupra unui domeniu vital, în lipsa unei viziuni clare și a curajului politic de a proteja interesul național.
În Europa Centrală, protejarea resurselor energetice a devenit o prioritate pentru state precum Cehia, Ungaria și Polonia. Aceste țări au ales să își întărească controlul asupra energiei prin intervenție directă, consolidarea companiilor naționale și investiții în infrastructura strategică. România, în schimb, adoptă o atitudine pasivă, cedând progresiv controlul asupra sectorului energetic, în ciuda potențialului de care dispune.
În Cehia, guvernul dorește naționalizarea completă a companiei CEZ, una dintre cele mai mari din Europa de Est. Statul deține deja 70% din acțiuni, însă obiectivul este preluarea controlului total pentru a putea reduce prețurile, susține investițiile în energie nucleară și asigura securitatea energetică. CEZ a demarat proiecte importante, printre care achiziția celui mai mare distribuitor de gaze din țară, GasNet, și parteneriatul cu Rolls-Royce pentru dezvoltarea reactoarelor modulare de tip SMR.
Ungaria a implementat de ani buni o strategie de naționalizare în domeniul energetic. Compania de stat MVM gestionează integral lanțul energetic, de la producție la distribuție și furnizare. Sub conducerea premierului Viktor Orban, Ungaria și-a recumpărat rețelele de gaze și electricitate, iar MVM a devenit un actor regional, extinzându-se inclusiv în România. Guvernul de la Budapesta susține că datorită acestui model, ungurii beneficiază de cel mai ieftin preț la energie din Uniunea Europeană.
Polonia a optat pentru o soluție mixtă. Deși companiile energetice sunt listate la bursă, statul păstrează poziția de acționar majoritar. Orlen, un gigant polonez activ pe întreg lanțul energetic, reușește să combine dezvoltarea regională cu protejarea interesului național. În același timp, reușește să mențină prețuri competitive pentru consumatorii interni.
În contrast, România a pierdut treptat controlul asupra propriilor resurse. Deși dispune de gaze naturale, capacități de producție și infrastructură, statul a vândut companii strategice și a eșuat în construirea unui sistem energetic național coerent. Astăzi, România exportă energie sau materii prime la prețuri mici și le importă apoi sub formă procesată, la costuri mult mai mari. În lipsa unor reglementări ferme și a unei viziuni pe termen lung, românii ajung să plătească mai mult pentru energie, în timp ce statul pierde pârghiile de influență asupra pieței.
Cehia, Ungaria și Polonia demonstrează că un stat poate garanta siguranța energetică și poate construi lideri regionali în acest domeniu. România ar avea resursele necesare pentru a face același lucru. Ceea ce îi lipsește este voința politică de a acționa în interesul cetățenilor.
Diferența este una clară. În timp ce vecinii noștri tratează energia ca pe un element esențial al suveranității economice, România continuă să o lase în mâinile altora.
