Curtea Constituțională a României a decis marți, cu o seninătate care sfidează realitatea socială, că Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare este constituțională, creația PNL, PSD, USR și UDMR. Obiecția de neconstituționalitate depusă de parlamentarii AUR, S.O.S. România, Partidul Oamenilor Tineri și mai mulți deputați neafiliați a fost respinsă ca fiind „neîntemeiată”. Într-un limbaj juridic steril, CCR a reușit să valideze ceea ce milioane de români simt zi de zi: statul poate tăia din veniturile celor vulnerabili, dar nu se poate atinge de privilegiile propriei elite.
Potrivit deciziei, statul are dreptul să ciuntească pensiile obișnuite prin impunerea CASS, să reducă indemnizațiile pentru îngrijirea copilului, să amâne plata sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești în favoarea cetățenilor, și chiar să micșoreze bursele elevilor și ale studenților. În schimb, aceeași Curte a stabilit că nu se poate atinge de pensiile speciale ale magistraților constituționali, nici de cumulul acestora cu salariile lor uriașe. La fel, nu poate fi amânată nicio plată a sporurilor și beneficiilor stabilite prin sentințe date de colegii lor din sistemul judiciar.
Este o decizie care legitimează un sistem cu două fețe: una pentru popor și alta pentru „casta” protejată de lege. În timp ce guvernanții justifică tăierile cu „necesitatea echilibrului bugetar”, aceiași oficiali și-au votat scutiri, excepții și imunități. Decizia CCR vine ca o pecete oficială pe acest abuz instituționalizat.
Românii de rând, pensionarii cu venituri modeste, mamele aflate în concediu de creștere a copilului și studenții deja sufocați de costurile vieții universitare devin astfel victimele unui stat care nu mai are bani pentru ei, dar are resurse nelimitate pentru pensii de 20.000–30.000 de lei și pentru bonusuri inventate în birouri călduțe.
Curtea Constituțională a devenit, în mod deschis, apărătoarea propriilor privilegii. Într-o tăcere complice, instituția ignoră faptul că tocmai ea este chemată să apere echilibrul între puterea statului și drepturile cetățeanului. În schimb, consfințește inegalitatea: cei puternici primesc mai mult, cei slabi pierd tot.
Această decizie nu este doar un eșec juridic – este un afront moral la adresa întregii societăți. Este dovada supremă că sistemul nu doar că e stricat, dar se și autorepară în favoarea celor care îl controlează. Nu există nicio justificare etică sau constituțională pentru ca statul să poată amâna sau anula drepturile cetățenilor obișnuiți, dar să nu poată atinge nici măcar cu o virgulă pensiile speciale sau bugetele serviciilor secrete.
În loc de un echilibru bugetar onest și solidar, România primește o austeritate selectivă. În loc de o justiție constituțională imparțială, primim un bastion de interese personale și privilegii. Cetățenii sunt din nou lăsați pe dinafară, în timp ce sinecurile politice își apără confortul în spatele paravanului legalității.
România anului 2025 nu este un stat de drept, ci un stat de castă. Iar Curtea Constituțională tocmai a semnat această realitate cu propria autoritate.
