GAZETARII

Eșec imens al guvernării PSD-PNL: Olanda nu ne primește în Schenghen, partidele sunt prea corupte

Parlamentul Olandei a votat o rezoluție prin care susține că nivelul corupției din România se menține extrem de ridicat iar grupările de crimă organizată sunt foarte puternice. Cele două aspecte nu pot fi negate cu siguranță deoarece partidele politice din coaliție au menținut un nivel ridicat al corupției și nu au venit cu nici o soluție la aceast flagel. Mai mult decât atât, în România partidele politice sunt chiar ele rețele de crimă organizată.

Credem că fiecare român vede corupția când intră într-o instituție publică, nu considerăm că este nevoie de vreun raport din Olanda care să ne spună acest lucru.

PSD și PNL sunt responsabile pentru eșecul României. În loc să ia măsuri, să rezolve problemele care există pe graniță, ei au crezut că dacă vor cumpăra mașini germane de câteva sute de milioane de euro statele parteneri vor ceda. Chiar și această tentativă de corupere convinge și mai mult partenerii europeni că nu pot lăsa granița Europei să fie păzită de către două partide profund corupte.

De altfel premierul Olandei a spus și la București: problemele de corupție și crimă organizată nu sunt rezolvate… dar ce să vezi, spunea acest lucru chiar crimei organizate.

Eșecul votului dat de către olandezi este un eșec al partidelor politice ce formează astăzi coaliția de guvernare, nu este eșecul poporului român. Acesta din urmă trebuie de asemenea să suporte corupția.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.