EXTERNEGAZETARIIȘTIRI

Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea declanșează o contraofensivă fără precedent împotriva Ursulei von der Leyen, pe care o amenință că o va acționa în judecată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Europarlamentarul AUR, Gheorghe Piperea, lansează un nou atac la adresa Ursulei von der Leyen și a Comisiei Europene, acuzând-o pe șefa executivului european de dezinformare intenționată și de manipulare gravă a opiniei publice europene. Într-o scrisoare deschisă explozivă, transmisă după ce presa europeană a asociat moțiunea de cenzură împotriva Ursulei cu influențe rusești (pe baza unor declarații ale Ursulei von der Leyen din plenara de la Strasbourg, cât și pe cele ale purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, care citează niște studii presupus „independente și imparțiale” realizate de către organizațiile cvasi-non-guvernamentale Debunk și Check First), Piperea demontează aceste acuzații și anunță posibilitatea unor acțiuni legale împotriva șefei Comisiei Europene și a purtătorului său de cuvânt.

Piperea susține că aceste studii nu sunt deloc independente, ci sponsorizate direct de Comisia Europeană, cu scopul de a controla narațiunea publică: „Entitățile care le-au realizat primesc finanțări directe din partea Comisiei Europene prin diferite proiecte (…) Nu este nicio coincidență că acești «fact-checkers» produc știri pozitive despre Comisia Europeană și conducerea sa, în timp ce etichetează negativ opiniile critice și dizidente.”

Mai mult, europarlamentarul român acuză CE că manipulează deliberat opinia publică, prin metode ce amintesc de regimuri autoritare: „Lipind persoana de entitate, nu faceți altceva decât să imitați practici sovietice, pe care niciun cetățean european nu le dorește repetate în UE, în anul de grație 2025.”

În sprijinul său, Piperea amintește că moțiunea de cenzură a fost inițiată abia după decizia CJUE în speța „Pfizergate” din 14 mai 2025, nu în perioada analizată de raportul invocat de Comisie, ceea ce face ca orice asociere cu influențe externe să fie complet lipsită de fundament.

Într-un ton categoric, Piperea cere public probe certe privind implicarea Moscovei în susținerea moțiunii. În lipsa acestora, el solicită scuze oficiale din partea Ursulei von der Leyen: „Dacă o asemenea probă nu există, vă solicit să vă cereți oficial scuze europarlamentarilor semnatari și votanți ai moțiunii, dar și tuturor celor 460 de milioane de cetățeni ai UE, pentru dezinformarea pe care ați promovat-o.”

În finalul scrisorii, Gheorghe Piperea anunță că în lipsa unui răspuns clar din partea Comisiei Europene în termen de șapte zile, va iniția o acțiune în daune la CJUE, în numele său și al altor europarlamentari implicați. „Tăcerea va fi considerată refuz. Atunci veți răspunde în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.”

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.