
Primele facturi la electricitate după liberalizarea completă a pieței au adus un adevărat șoc pentru milioane de români: sumele au ajuns chiar și la dublu față de luna iunie. Pe lângă tarifele urcate în urma dereglementării, consumatorii sunt obligați să achite și TVA-ul majorat la 21%, aplicat retroactiv, deși energia a fost consumată în iulie, înaintea schimbării cotei.
În plină vară, când temperaturile caniculare au forțat populația să folosească aparatele de aer condiționat, facturile au explodat. Exemplele vorbesc de la sine: la Brașov, un client Electrica a primit o factură de 135 lei pentru 90 kWh, dublu față de iunie, un alt consumator, Radu, plătește acum 335 lei pentru 212 kWh, deși anterior achitase mai puțin pentru un consum mai mare, în București, Andreea s-a trezit cu 378 lei pentru 250 kWh, aproape dublu față de luna trecută.
La toate acestea se adaugă regularizările introduse de furnizori, care întorc clienții cu plata înapoi pentru prima jumătate a anului. Rezultatul: oamenii nu mai știu ce plătesc și acuză un haos total în facturi.
În premieră, pe documente apare și un cod de bare destinat consumatorilor vulnerabili, folosit pentru voucherele de 50 de lei promise de stat. Însă pentru restul populației codul este inutil și nu aduce nicio reducere.
De la 1 iulie 2025, odată cu dispariția prețurilor plafonate, fiecare român plătește strict ce prevede contractul semnat cu furnizorul. Liberalizarea pieței, combinată cu fiscalitatea tot mai agresivă, se traduce printr-o nouă lovitură pentru gospodării: facturi duble și o povară financiară greu de suportat într-un context economic deja sufocant.