
Marcel Ciolacu n-a fost nici premier, nici lider politic. A fost, pur și simplu, un organizator de mită electorală pe scară națională, cu acces nelimitat la banii contribuabililor. În goana disperată după voturi, a tocat miliarde de lei din bugetul public pentru a-și construi imaginea de salvator, visând la funcția de președinte.
A împărțit ajutoare, a crescut salarii și pensii în an electoral, a aruncat bani pe proiecte fără fundament economic, doar ca să dea bine în sondaje. Toate acestea, în timp ce România se împrumuta la dobânzi uriașe și inflația scăpa de sub control. Practic, și-a finanțat campania personală din banii celor pe care i-a mințit și i-a împins în sărăcie.
Aceasta nu e doar imoralitate. Este deturnare de fonduri publice, mită electorală și subminare a interesului național. Într-o țară normală, asemenea fapte se pedepsesc cu pușcăria. Iar Ciolacu știe bine că nu va mai putea fugi de răspundere la nesfârșit.
Justiția are în față un caz de manual: cum s-a folosit un om de funcția publică pentru a-și cumpăra puterea, pe spatele unei economii deja sufocate. E timpul ca voturile cumpărate cu bani publici să se transforme în ani de închisoare.