ȘTIRI

Fermierii români acuză – Ciolacu dă totul pentru Ucraina – Transporturile lui Zelenski au prioritate în portul Constanța

Fermierul Vasile Balcan, Membru al Senatului Asociației Forța Fermierilor, atrage atenția într-un mesaj publicat pe pagina sa de socializare că fermierii români nu își pot valorifica cerealele din cauza imposibilității accesului în portul Constanța.

Cunoscutul fermier din zona Moldovei precizează că toate transporturile din Ucraina sunt prioritare, iar producătorii agricoli din țara noastră pierd contracte din cauză că cerealele nu ajung la timp în  port.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că va crește tranzitul de cereale ucrainene de la 2 milioane de tone la 4 milioane lunar. Efectele acțiunilor guvernului PSD/PNL bagă fermierii români în faliment.

Vasile Balcan, administratorul Marsat SA Roman, fermier care lucrează teren în zona Moldovei trage un puternic semnal de alarmă cu privire la blocajul de care se lovesc fermierii români la vânzarea cerealelor. Acesta a dezvăluit că în portul Constanța prioritare sunt transporturilor din Ucraina iar fermierii români stau și așteaptă pe margine.

Vasile Balcan, AFF: ”Nu putem nici valorifica din cauza aproape a imposibilității accesului în port”

Fermierul Vasile Balcan a dezvăluit în postarea sa că la prețul mic pentru cereale se mai adaugă și imposibilitatea fermierilor de a valorifica producția, ceea ce ar putea duce la faliment sigur pentru producătorii români.

”Deviza este clară, TOTUL pentru Ucraina, tot ce vine pe apă, auto sau tren din Ucraina are prioritate la descărcare și cum vin continuu, mijloacele noastre de transport stau într-o continuă așteptare”, a semnalat Vasile Balcan.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.