ȘTIRI

Florin Cîțu se gândește la un post de ministru la rotativă – Susține că trebuie făcută o analiză a activității miniștrilor PNL

Fostul preşedinte al PNL Florin Cîţu a afirmat, luni, că liberalii trebuie să analizeze performanţa miniştrilor săi, iar PSD nu a fost niciodată un partener al partidului din care face parte.

„Trebuie o analiză a miniştrilor PNL”, a spus Cîţu, înainte de a participa la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

El a dat ca exemplu aderarea la spaţiul Schengen şi proiectele legilor Educaţiei.

„Eu cred că PSD nu are niciun fel de limită în a ataca PNL. Se vede foarte clar că pe pagina PSD sunt atacaţi miniştri PNL şi atacurile la guvernările liberale din 2020 – 2021. PSD este în campanie pentru 2024, vrea să ia cât mai multe procente şi, bineînţeles, atacă PNL. (…) Eu consider că nu a fost niciodată (partener al PNL – n.r.) pentru că PSD a impus creşteri de taxe, atacuri asupra sectorului privat pe care noi liberalii nu le-am susţinut, dar se pare că PSD a reuşit să le impună”, a explicat senatorul liberal.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.