Ceea ce altădată era un județ industrializat, motor economic al României socialiste și chiar post-socialiste, județul Galați a fost transformat într-o regiune în care ruinele au înlocuit uzinele, iar tăcerea a luat locul sunetului de utilaje.
Combinatul Siderurgic Galați – fostul SIDEX – era mândria industriei grele românești. Acum, după privatizare, reduceri de personal și modernizări grăbite, a devenit o umbră a ceea ce era. Mii de muncitori au fost trimiși acasă, hale întregi au fost închise, iar o parte din producție a fost externalizată. Dintr-o uzină care funcționa zi și noapte și care susținea economic orașul și întreaga zonă, a mai rămas doar o structură inertă, depopulată, într-o lentoare continuă.
Șantierul Naval Galați, altădată un reper în construcțiile navale din Europa de Est, este astăzi administrat de olandezi. A devenit un simplu punct de execuție pentru proiecte venite din afară. Deciziile strategice, inovația și valoarea adăugată au fost transferate altundeva. Ceea ce a fost cândva un centru de proiectare și execuție completă a navelor, s-a transformat într-un simplu subcontractor.
Lista disparițiilor nu se oprește aici. Galațiul a pierdut și segmente industriale de nișă, dar extrem de valoroase. Fabrica de reparat avioane – cunoscută în trecut ca unitate de întreținere tehnică pentru aeronave civile – era un punct strategic în rețeaua industrială a Moldovei. A fost lăsată să se degradeze în liniște, fără nicio încercare serioasă de reconversie sau modernizare, până când halele s-au golit complet, iar specialiștii s-au risipit. La fel s-a întâmplat cu Întreprinderea Mecanică pentru Echipamente Hidraulice, un colos care producea componente esențiale pentru utilaje industriale și sisteme hidraulice. După 1990, printr-un amestec de nepăsare și „restructurări” impuse politic, întreprinderea a fost împinsă spre faliment, vândută pe bucăți și în final ștearsă de pe hartă. Niciuna dintre aceste unități nu a fost salvată sau transformată. Au fost pur și simplu abandonate.
Industria alimentară a fost, poate, cel mai dramatic afectată. Galațiul era complet integrat: avea fabrici de pâine, centre de vinificație, procesatori de lapte, abatoare, fabrici de zahăr, baze piscicole pe Dunăre. Toate aceste unități au fost închise, vândute pe nimic sau pur și simplu abandonate. Astăzi, în județul cu potențial agricol și piscicol imens, hrana vine din import, iar clădirile fostelor fabrici sunt în ruină sau au fost rase complet.
Industria ușoară nu a fost nici ea cruțată. Fabrica de textile care alimenta piețele interne și externe a fost lichidată. Hale întregi au fost vândute și transformate în spații comerciale sau au rămas abandonate. Fabrica de detergenți și săpunuri, una dintre cele mai importante din regiune, a fost închisă fără explicații convingătoare. În Galați nu se mai produce nici măcar un săpun, deși înainte se exporta în toată țara. La fel s-a întâmplat și cu fabrica de cuie și lanțuri, cândva lider în producția de scule și accesorii metalice. Fabrica de mobilă, cu tradiție în design și export, a fost închisă și uitată.
Fermele avicole, care acopereau necesarul de ouă, carne și pui pentru întreaga zonă de sud-est a țării, au dispărut complet. În locul lor sunt câmpuri goale sau clădiri în ruină. Nimeni nu mai produce, toată lumea importă.
Galațiul, un județ cândva industrializat, este astăzi un exemplu clar de eșec național în gestionarea tranziției economice. Privatizări haotice, lipsa unei strategii coerente de reconversie economică, corupția politică și dezinteresul total față de producția internă au dus la prăbușirea unei economii locale complexe. În locul unei industrii diversificate, a rămas o dependență totală de importuri, un șomaj ascuns și o migrație masivă. Ceea ce era „inima economică a Moldovei de Sud” a devenit o regiune periferică, cu economie slabă, dependentă de bugetul central și de locuri de muncă precare.
Această prăbușire nu s-a întâmplat peste noapte. A fost rezultatul a 35 de ani de decizii greșite, lipsă de viziune, nepăsare și, mai ales, complicitate politică transpartinică. Galațiul a fost abandonat de toate partidele care s-au perindat la guvernare – aceleași, într-o formă sau alta: PSD, PNL, UDMR, USR. Fie că au fost la putere direct, fie că au susținut guverne din umbră, toate aceste partide au promis reconstrucție și au livrat ruine. Niciun program serios de industrializare, nicio strategie coerentă de investiții, nicio grijă reală pentru păstrarea capitalului economic autohton. Doar vânzări grăbite, comisioane politice, privatizări dubioase și sloganuri electorale.
În realitate, ceea ce au reușit acești „gestionari ai tranziției” a fost să șteargă de pe hartă un județ întreg, transformându-l din pol industrial într-o zonă defavorizată, dependentă de bugetul central și de migrația economică. Astăzi, Galațiul nu e doar o victimă a tranziției postcomuniste, ci și un eșec colectiv al clasei politice românești. Iar responsabilitatea este clară: aceleași partide, aceiași oameni, aceeași nepăsare. Numai numele candidaților s-au mai schimbat. Dezastrul a rămas constant.
