ANCHETEGAZETARIIPOLITICĂ

Adrian Axinia (ECR): „Judecătorii CCR care au anulat prezidențialele trebuie să demisioneze”

Adrian Axinia, liderul europarlamentarilor AUR din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), cere demisia judecătorilor Curții Constituționale care au decis anularea alegerilor prezidențiale din 2024. Reacția vine după declarațiile recente ale judecătoarei Laura-Iuliana Scântei, care a încercat să explice publicului motivele deciziei din 6 decembrie 2024.

Potrivit lui Axinia, afirmațiile Iuliei Scântei confirmă că hotărârea CCR a fost „neconstituțională, nedemocratică și luată la comandă politică”, bazată pe „referate” întocmite de servicii secrete și asumate sub antetul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

„Iulia Scântei este genul de politruc ajuns la CCR, care a uitat să-şi dea jos haina politică. Din tot interviul, înţelegem foarte clar că nu au fost probe ale intervenţiei aşa-zisului actor statal în alegerile din România şi că judecătorii au luat o hotărâre politică în orb. Problema este că, din cauza acestei decizii a Curţii Constituţionale, România nu a fost primită în programul Visa Waiver, Departamentul de Stat al SUA a consemnat anularea alegerilor ca un recul democratic şi o încălcare a drepturilor omului, iar ţara noastră a ajuns pe ultimul loc din UE în clasamentul indicelui global al democraţiei. Având în vedere că Iulia Scântei recunoaşte cu seninătate că nu a avut alte dovezi când a luat hotărârea, demisia sa din funcţie și a judecătorilor CCR Elena-Simina Tănăsescu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Mihaela Ciochină, Dimitrie-Bogdan Licu, trebuie să se producă urgent. Este un gest de minimă igienă democratică având în vedere că România a devenit paria pe scena politică internaţională, inclusiv la Bruxelles discutându-se despre <> petrecută în ţara noastră”, a declarat Axinia.

Reamintim că la Festivalul de Film și Istorii Râșnov, judecătoarea Laura-Iuliana Scântei a susținut că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale a fost influențată și de documente declasificate ale CSAT din 4 decembrie 2024, care ar fi indicat nereguli semnificative în procesul electoral. Ea a precizat că aceste documente „sunt considerate veridice și se bucură de autenticitate”.

În trecut, Iulia Scântei a avut o opinie separată în cazul interzicerii candidaturii Dianei Șoșoacă, declarând pe 8 octombrie 2024 că „CCR nu are competenţa de a analiza comportamentul şi opiniile candidaţilor la prezidenţiale”. Totuși, în martie 2025, aceeași judecătoare a votat pentru interzicerea candidaturilor lui Călin Georgescu și Dianei Șoșoacă.

În acest context, Axinia anunță că va ridica subiectul și la nivel european, discutând cu reprezentanții Comisiei Europene despre necesitatea reformării CCR.

„Este clară nevoia reformării Curţii Constituţionale a României. Pe de o parte, procesul de selecţie nu trebuie să mai fie unul politic, ci el trebuie derulat de instituţiile din Justiţie. Pe de altă parte, trebuie impuse criterii clare: viitorii judecători CCR să fi fost minimum 15 ani judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Nu în ultimul rând, trebuie restrânse competenţele CCR în ceea ce priveşte validarea sau invalidarea candidaturilor şi a alegerilor, altfel există riscul acestei degradări democratice. Intenţionez să port o corespondenţă în acest sens cu reprezentanţii Comisiei Europene, ca să nu ne trezim apoi că ţipă cineva că vrem noi să desfiinţăm Curtea Constituţională. Va fi un proces transparent în care vom explica argumentat ce vrem să facem”, a conchis europarlamentarul AUR/ECR.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.