Invitat la emisiunea lui Victor Ciutacu, George Simion a pus punctul pe i: în timp ce oficialii europeni și formatorii de opinie din România îl învinovățesc pe Vladimir Putin pentru criza energetică, de vină sunt birocrații de la Bruxelles care au gândit politicile distructive ale UE în materie de energie. Închiderea minelor de cărbune, de exemplu, face parte din aceste politici.
Toate aceste decizii au făcut statele UE să fie vulnerabile din punct de vedere energetic și, prin urmare, dependente de importurile din Rusia, a subliniat George Simion.
„Foarte bine a spus domnul Şerbănescu. Politicile distructive ale UE, cele energetice, la care noi ne-am conformat primii, am oprit tot ceea ce înseamnă producţie de cărbune, producţie de uraniu (n.r. – au determinat criza). I-am văzut pe aşa-zişii prieteni de-ai noştri de la USR care au cerut închiderea carierei de la Roşia şi au obţinut închiderea celei mai mari cariere de cărbune din Gorj.
Nu războiul (n.r. – e de vină). Trebuie să înţeleagă telespectatorii, care sunt mai inteligenţi decât ar vrea unii şi alţii, aşa cum pretinde Iohannis, a dus la criza energetică, ci politicile distructive Green Deal şi Fit for 55 şi alte planuri ale UE”, a declarat președintele AUR.
George Simion: „Protestele din Olanda au fost înăbușite de trupele NATO”
Cu acest prilej, George Simion a amintit de teroarea din Olanda, după ce agricultorii s-au revoltat împotriva măsurilor „prietenoase cu mediul”.
„Ştiţi cine au înăbuşit acele proteste? Exact trupele NATO din Olanda şi vreau să vă zic că n-am mai auzit pe nimeni să protesteze. N-am auzit să-i ameninţe pe olandezi cu vreun MCV, la fel nu i-a ameninţat că îi scoate din Schengen unde noi nu suntem.
(…) Pe olandezi îi trage cineva la răspundere dacă nu vor închide fermele? Pentru că nu le vor închide!
Le-am închis demult. Prima industrie a fost industria laptelui, dacă ne aducem bine aminte. Oamenii nu au mai avut niciun motiv pentru care să ţină vacile pentru litrul de lapte în Suceava se vindea cu 30 de bani, cu 10 bani mai mult decât ne dă nouă Guvernul la pompă azi.
Practic, am depopulat şeptelul. Sunt un om crescut la ţară şi fac diferenţa între prostiile pe care unii încearcă să le vândă ca teorii oficiale şi ca ştiri oficiale. Le-au vândut la fel în timpul pandemiei şi vedem cât de mult au afectat economia României şi întregii Europe. Marea resetare o simţim pe viu!”, a mai spus George Simion.