Sorin Grindeanu și Paul Stănescu nu mai sunt politicieni, ci piese de schimb într-un mecanism stricat care se numește sistem. Sunt ținuți în frâu nu prin loialitate, nu prin convingeri, ci prin frică. Frica de dosare. Frica de procurori. Frica de cătușe. Pentru că, în realitate, amândoi au destule fapte penale cât să li se închidă ușa celulei de la Rahova pentru ani buni. Dar nu se întâmplă nimic. De ce? Pentru că sunt prea utili.
Grindeanu este omul care a trădat orice și pe oricine doar ca să-și salveze pielea. Plantat în fruntea PSD nu pentru că ar avea viziune sau caracter, ci pentru că este ușor de manevrat. E genul de personaj care semnează orice i se pune în față, atâta timp cât procurorii nu-i bat la ușă. Și nu bat, pentru că sistemul îl ține în viață ca să-i execute ordinele. PSD-ul sub Grindeanu nu mai e un partid, e o colonie condusă prin șantaj.
Paul Stănescu, baron de carieră, e în aceeași situație. Dosare vechi, afaceri necurate, contracte cu dedicație, terenuri, combinații. Totul e documentat, totul e știut, dar nimeni nu mișcă un deget. Pentru că și el are un rol precis: să blocheze orice formă de revoltă internă, să țină partidul captiv, să-l golească de sens și de curaj.
Acești oameni nu conduc, ci execută. Nu inspiră, ci sabotează. Sunt marionete ținute în viață politic doar pentru că sunt șantajabile. Dacă mâine Grindeanu sau Stănescu ar încerca să ridice vocea împotriva sistemului, ar fi înhățați imediat. Dar ei știu jocul. Știu că libertatea lor personală depinde de obediență. Și aleg, fără rușine, să distrugă PSD-ul ca să-și salveze pielea.
Așa se explică tăcerea PSD-ului în fața creșterii taxelor. Așa se explică slugărnicia în fața PNL-ului și tăcerea asurzitoare în fața abuzurilor. Nu e lipsă de idei. E teamă. Teamă de pușcărie. Și când pui doi oameni slabi, compromiși, șantajabili în fruntea unui partid, rezultatul nu poate fi altul decât colapsul.
PSD nu mai e un partid politic. E o misiune sub acoperire pentru protejarea a doi politicieni cu dosare. Iar Grindeanu și Stănescu sunt doar paznicii propriei libertăți, dispuși să dea foc la partid ca să nu ardă ei.
