
Tandemul Nicușor Dan – Ilie Bolojan a decis: călugării din România nu vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS). Decizia a fost pusă deja în practică, fără vreo dezbatere publică serioasă, fără o analiză de impact cunoscută și fără să știm clar ce economie se face la bugetul de stat. A fost o decizie necesară din rațiuni bugetare? Sau un gest cu substrat politic, în nota rupturii tot mai vizibile dintre stat și Biserică?
Călugării – oameni fără venituri, dar și fără protecție
Spre deosebire de alți cetățeni, călugării nu realizează venituri personale. Ei nu sunt angajați, nu primesc salarii și trăiesc din mijloacele modeste ale mănăstirilor sau din donațiile credincioșilor. În aceste condiții, cine le va plăti contribuțiile de sănătate? Statul nu mai vrea, iar Biserica, deja împovărată, va fi pusă în situația de a alege între a hrăni și îngriji bolnavii săi sau a plăti o notă de plată impusă de birocrația rece a unui stat secularizat.
Realitatea este că foarte rar auzim de monahi în spitale, beneficiind de tratamente pe banii statului. Nu pentru că nu s-ar îmbolnăvi, ci pentru că de cele mai multe ori aleg să sufere în tăcere sau în obștea lor. Dar accidentele și bolile cronice nu iartă pe nimeni. Ce se va întâmpla când un monah va avea nevoie de tratament de urgență? Va plăti cu ce?
Pentru mulți, această măsură reprezintă mai mult decât o reformă tehnocrată – este un semnal al dezangajării statului față de Biserică. Un stat care, de-a lungul istoriei, s-a obligat să susțină viața spirituală a neamului în schimbul bunurilor confiscate, mai ales în urma secularizării averilor mănăstirești impuse de Cuza. O promisiune uitată?
Într-o vreme în care ideologiile globaliste și anti-creștine își înfig din ce în ce mai adânc colții în societatea românească, Biserica a rămas printre singurele repere care apără valorile autentice și identitare românești..
Întrebarea care rămâne
Care este economia reală la buget prin tăierea asigurărilor monahilor? Nimeni nu spune clar. Poate pentru că este vorba, de fapt, despre o sumă derizorie, dar cu un simbolism uriaș: Biserica Ortodoxă Română este împinsă pas cu pas afară din spațiul public și social. Nu cu brutalitate, ci cu subtilitate birocratică.
Românii credincioși ar trebui să fie atenți. Pentru că dacă astăzi sunt lăsați fără sprijin călugării, mâine vor fi poate profesorii de religie. Poimâine, preoții. Și, în cele din urmă, fiecare dintre cei care mai cred că sufletul unui neam merită protejat.