Într-o țară care alocă unul dintre cele mai mici procente din PIB pentru cultură din toată Uniunea Europeană – puțin peste 0,1%, comparativ cu Franța (0,9%), Germania (1%) sau Polonia (0,7%) – Ministrul Culturii, Demeter András István, pare mai degrabă preocupat să justifice închideri decât să caute soluții. În loc să găsească soluții pentru finanțarea domeniilor culturale: artă, educație și patrimoniu, ministrul anunță sec: din toamnă, instituțiile culturale s-ar putea închide în weekenduri și de sărbători.
„S-a instituit obligaţia de a plăti cu un spor foarte, foarte ridicat acele zile de sâmbătă, duminică sau de sărbători legale lucrate,” se plânge Demeter, punând vina pe noul contract colectiv de muncă și pe sindicate, nu pe lipsa de finanțare sistemică din partea statului.
Este stupefiant că în plină criză de participare culturală, într-o țară în care jumătate din copii nu au acces real la educație artistică și bibliotecile rurale sunt pe cale de dispariție, ministrul Culturii alege varianta „lacăt pe ușă” în loc să lupte pentru fonduri și soluții. Nu se vorbește despre digitalizare, descentralizare culturală, granturi europene, implicarea mediului privat sau reforme administrative – ci doar despre cum să nu se mai organizeze evenimente culturale tocmai atunci când publicul are timp să participe.
Și ca totul să capete o notă de cinism, același ministru spune cu o seninătate dezarmantă: „Eu, când m-am făcut actor, sau tu, când te-ai făcut instrumentist, ştii că de regulă atunci când ceilalţi se distrează, tu munceşti.” Această declarație ar fi fost poate poetică, dacă nu venea la pachet cu un mesaj clar: statul român nu e dispus să plătească pentru muncă în weekend în sectorul cultural. Cu alte cuvinte, „știți ce v-ați ales, suferiți în tăcere!”.
Ministrul nu vorbește însă despre cum cultura e printre primele sacrificate la rectificările bugetare, despre cum instituțiile culturale locale se zbat cu salarii mizerabile, sau despre lipsa investițiilor în infrastructura culturală. Iar când aceste instituții se închid în weekend, nu doar angajații sunt afectați – ci și publicul, copiii, familiile care altfel ar fi mers la un spectacol, la un muzeu, la un concert.
În tot acest timp, bugetul pentru apărare a fost crescut constant și s-a dublat în ultimii ani. România a ajuns să aloce 2,5% – 3% din PIB pentru înarmare, conform angajamentelor NATO – de 25 de ori mai mult decât pentru cultură. Se cumpără rachete, drone și avioane, dar nu există bani să plătim un actor să joace duminica într-un teatru de stat.
Aceasta nu este doar o criză a culturii, ci o dizolvare voită a conștiinței culturale naționale. În loc să sprijine educația prin artă, accesul la cultură și promovarea patrimoniului, Ministerul Culturii mută responsabilitatea pe umerii altora – sindicate, administrații locale, chiar artiștii înșiși.
România nu mai are nevoie de politicieni care „înțeleg greul”, ci de lideri care să găsească bani pentru cultură măcar cât pentru combustibilul unui tanc. Altfel, România riscă să devină o națiune înarmată până în dinți, dar spiritual falită.
