Un sondaj recent INSCOP a tulburat profund apele în mediile politice și jurnalistice: 66% dintre români cred că Nicolae Ceaușescu a fost „un lider bun pentru România”. O constatare care a provocat o reacție de panică în rândul „elitelor” auto-proclamate, a politicienilor de vitrină și a influencerilor de partid care se grăbesc să tragă semnale de alarmă despre „întoarcerea comunismului”.
În realitate, românii nu visează la revenirea la cenzură, cozi, teroare sau frigul din apartamente. Românii visează la altceva: la o conducere fermă, responsabilă, care pune ordine în haosul prezentului și reface o minimă idee de coerență națională. Vor lideri care își respectă promisiunile, nu papagali de partid cu conturi off-shore și zero realizări.
Analistul Gabriel Elefteriu a surprins perfect această realitate: „66% dintre români consideră că Ceaușescu a fost „un lider bun”. Îmi place panica generală pe tema asta. Dar oamenii au fost întrebați despre Ceaușescu ca lider, nu despre comunism ca sistem de guvernare sau ideologie… De ce nu ar crede majoritatea că asta a fost o conducere bună? Se uită în jur și văd că, la 35 de ani de la Ceaușescu, Securitatea s-a transformat într-o rețea uriașă de agenții de informații și securitate care conduc o economie paralelă, că activele cheie ale statului au fost vândute și capitalul străin domină, că corupția este mai mare ca niciodată…”
Pe scurt: oamenii nu sunt nostalgici după regim, ci după ordine, predictibilitate și respect pentru muncă și merit – lucruri complet absente în prezent.
În contrast cu această analiză lucidă, președintele Nicușor Dan (încă buimac după preluarea mandatului la Cotroceni) a reacționat pe Facebook cu o predică de manual progresist: „Mă îngrijorează profund… acest sondaj arată cât de fragilă este memoria noastră colectivă și cât de ușor pot fi manipulate percepțiile atunci când statul nu investește suficient în educație istorică și civică…”
Declarația lui Dan este exact genul de condescendență ruptă de realitate care a făcut ca oamenii să își piardă complet încrederea în clasa politică. Să le spui cetățenilor că sunt ignoranți și manipulați pentru că nu gândesc ca tine nu e leadership, e aroganță pură.
Mai degrabă, sondajul ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru cei care au pus mâna pe putere în ultimii 30 de ani și au transformat-o într-un joc de capturare a resurselor, cu o democrație mimată și un stat captiv intereselor de clan sau de corporație. Românii nu sunt nostalgici, sunt realiști. Ei compară un trecut în care România avea industrie, suveranitate și un sistem educațional funcțional cu prezentul în care toate acestea s-au evaporat. Și da, au memoria faptelor, nu a propagandei. Cei 66% care spun că Ceaușescu a fost „un lider bun” nu cer dictatură. Cer direcție. Cer viziune. Cer competență. Cer un stat care să-i trateze cu respect, nu ca pe niște fraieri de la care tot ce poți face e să furi și să-i minți în campanii. Asta e lecția pe care elitele tefelisto-progresisto-sorosiști trebuie să o înțeleagă: românii nu mai înghit poveștile despre „valorile europene” când viața reală în România este marcată de sărăcie, corupție și haos instituțional. Și nu, încrederea în Ceaușescu nu e o glorie a trecutului, ci un eșec al prezentului. Dacă România vrea să nu se mai uite spre trecut, e cazul ca „prezentul” să înceapă să livreze. Altfel, nostalgia va crește – nu pentru un sistem, ci pentru o demnitate pierdută.
În acest context, directorul INSCOP, Remus Ștefureac, a găsit urgența națională supremă: a cerut de la guvern 1 miliard de euro pentru combaterea „agresiunii informaționale”. Deci acesta a fost motivul sondajului. Să primească niște bani pentru campanii inutile. Și să se pună botniță internetului pentru că românii au spus, în mod șocant și subversiv, că îl preferă pe Ceaușescu liderilor de carton de azi.
Când o majoritate spune că Ceaușescu a fost un lider bun, panica „elitelor” și a sociologilor de serviciu e totală: nu se întreabă de ce oamenii simt asta, ci doar cum să sugrume percepția. Așa că Ștefureac cere arme informaționale, nu răspunsuri reale. Dacă statul poate da miliarde pe avioane care nu decolează, sigur poate arunca și un miliard ca să „apere democrația” de poporul care nu mai vrea să fie mințit.
