ȘTIRI

Kremlinul avertizează – Livrarea de tancuri denunță o implicare directă în războiul din Ucraina

Kremlinul denunţă joi livrarea unor tancuri de luptă moderne de către Occident Ucrainei drept o ”implicare directă” în războiul dintre Rusia şi Ucraina.

”Există declaraţii constante ale capitalelor europene, ale Washingtonului, potrivit cărora trimiterea unor sisteme de armament Ucrainei, inclusiv tancuri, nu înseamnă în niciun fel o implicare a acestor ţări sau a alianţei în ositilităţile care au loc în Ucraina”, declară într-o conferinţă de presă Dmitri Peskov.

”Nu suntem absolut deloc de acord cu asta. Tot ceea ce face alianţa este perceput ca o implicare directă în conflict. Noi vedem că ea creşte”, avertizează el.

Peskov face aceste declaraţii după ce Germania a anunţat că urmează să furnizeze Kievului 14 tancuri de tip Leopard 2A6, din stocul Bundeswehr (armata germană), şi a decis să-şi autorizeze aliaţii din Occident care dispun de aceste tancuri de fabricaţie germană să facă la fel.

Statele Unite au anunţat, la rândul lor, că trimit Ucrainei 31 de tancuri de tip Abrams.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.