EXTERNEGAZETARIIOPINIIȘTIRI

Ipocrizie diplomatică: MAE român l-a convocat pe ambasadorul rus pentru atacurile masive ale țării sale asupra Ucrainei, dar a ignorat, cu alte ocazii, chestiuni ce țineau de interesul național românesc real

Ministerul Afacerilor Externe condus de Oana Țoiu a bifat, vineri, încă o lecție de slugărnicie diplomatică. Probabil la un semn de la Bruxelles, MAE l-a convocat de urgență pe ambasadorul Federației Ruse la București Vladimir Lipaev, pentru a-i comunica „protestul ferm” al României cu privire la bombardamentele din Ucraina din noaptea de 27 spre 28 august.

„Din dispoziția ministrului afacerilor externe, Ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat vineri, 29 august, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, pentru a i se comunica protestul ferm al părții române în legătură cu atacurile masive executate de forțele ruse împotriva obiectivelor civile din Ucraina, în noaptea de 27/28 august, soldate cu numeroase victime civile și pagube materiale”, transmite MAE într-un comunicat de presă.

Pe scurt, Oana Țoiu a reușit să demonstreze că Bucureștiul este „mai bruxellez decât Bruxelles-ul”. La un semnal din capitala europeană, România sare să dea lecții Moscovei despre război. Un război care NU e al României!

Ironia amară a situației a fost surprinsă perfect de jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob (InPolitics.ro):
„Bezna minții: din decembrie pînă azi, ambasadorul Rusiei la București nu a fost convocat la MAE să livreze explicații despre așa-numita imixtiune în alegerile prezidențiale, care a condus la anularea lor, lucrul cel mai grav într-o democrație. În schimb, îl cheamă să explice de ce a bombardat Putin Ucraina!…

Noaptea minții…

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.