
Justiția din România va investiga crimele lui Putin în Ucraina. Pentru a afla cine sunt vinovații de crimele comisia Revoluția din ’89 și Mineriade, judecătorii nu ne pot spune nimic deocamdată. Mai trebuie să așteptăm să treacă încă 30 de ani ca să se facă lumină în aceste dosare.
Invazia rusă este abuzivă și condamnabilă, dar nu înțelegem de ce acești bandiți care ne conduc vor să bage România în război cu forța. Ei nu au fost în stare să văruiască ce a construit Ceaușescu, părinții și bunicii noștri în 32 de ani. Ce se va întâmpla dacă Putin decide să ne arunce câteva bombe pe obiectivele strategice: barajul de la Vidraru, Deveselu, Porțile de Fier, Portul Constanța etc.
Comunicatul PÎCCJ
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat, luni, că s-a autosesizat cu privire la infracțiunile contra umanității comise în Ucraina, de către Federația Rusă.
PÎCCJ a informat că din datele apărute în spațiul public rezultă că armata lui Vladimir Putin a bombardat școli, spitale, complexe comerciale, fiind afectată în mod direct populația civilă din Ucraina.
„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. (1) lit. g) și k) din Codul penal. Competența privind efectuarea cercetărilor aparține Secției parchetelor militare.
În fapt s-au reținut următoarele:
La data de 24.02.2022, Federația Rusă a lansat o amplă operațiune militară (aeriană, terestră și maritimă) de invadare a Ucrainei-stat independent și suveran.
Potrivit informațiilor publice existente, atacul militar este generalizat și sistematic, fiind îndreptat atât împotriva unor obiective militare, cât și împotriva unor obiective civile, rezultând date că au fost bombardate școli, spitale, complexe comerciale, fiind afectată în mod direct populația civilă din Ucraina.
Consecințele atacului sunt deosebit de grave, în rândurile populației civile survenind un număr mare de decese, inclusiv copii, precum și răniri de persoane. În același timp, ca urmare a traumei psihice provocate de atacul militar al Federației Ruse, milioane de civili au părăsit teritoriul Ucrainei, având în prezent statutul de persoane refugiate, inclusiv pe teritoriul României.
Conform art. 10 C.p.p., legea penală română se aplică și infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean străin contra unui cetățean român.
Jurisdicția se exercită de organele de urmărire penală române și pe baza principiului universalității. Cercetările au în vedere și deținerea de către cetățeni ucraineni a cetățeniei române”, a transmis PÎCCJ.