ȘTIRI

Justiția nu e pe placul USR – Cristian Ghinea a depus plângere împotriva șefului DNA

Cristian Ghinea a depus la Curtea de Apel Bucureşti o plângere împotriva modului în care procurorul-şef al DNA, Marius Voineag în cazul achiziţiei trucate prin care MAI a cumpărat 300 de BMW-uri de la o firmă cunoscută ca având legături cu preşedintele Klaus Iohannis

Potrivit unui comunicat de presă, Cristian Ghinea a sesizat şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în acest caz, pentru pronunţarea unei decizii preliminare, adresând două întrebări.

Prima cere clarificări dacă, potrivit Tratatului UE, DNA a desfăşurat o anchetă în mod ilegal, cu încălcarea prevederilor comunitare în cazurile de fraudă cu fonduri europene.

Cea de-a doua are ca scop să clarifice dacă urmare a deschiderii acestui dosar prin autosesizare a DNA şi invocarea ulterior a lipsei de calitate procesuală a lui Cristian Ghinea, procurorul Marius Voineag a dorit, în fapt, închiderea subiectului.

În sesizarea depusă, Cristian Ghinea a arătat că în dosarul licitaţiei pentru autoturisme BMW DNA nu avea dreptul legal de a efectua vreo activitate, competenţa de soluţionare revenind în exclusivitate EPPO; cu atât mai puţin să dispună o soluţie de clasare prin raportare la alte infracţiuni decât cele care privesc interesele financiare ale Uniunii, mai ales în condiţiile în care, anterior, a fost formulată o sesizare către EPPO.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.