ȘTIRI

Klaus Iohannis a rămas pe dinafară, toate funcţiile de top din Uniunea Europeană fiind distribuite – Nicio funcție pentru România

Surse oficiale de la Bruxelles spun că, deşi iniţial numele lui Klaus Iohannis a fost vehiculat în discuțiile informale, el a rămas pe dinafară, toate funcţiile de top din Uniunea Europeană fiind distribuite în urma acordului preliminar dintre PPE, liberali şi social-democraţi.

Înaintea summitului european în urma căruia propunerile vor deveni oficiale, prin acest acord s-a stabilit că Ursula von der Leyen va fi din nou numită președinte al Comisiei Europene. De asemenea, António Costa, fostul premier social-democrat portughez, va fi nominalizat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului European, iar şefa guvernului eston, liberala Kaja Kallas, pentru postul de Înalt reprezentant pentru acţiune externă şi politica de securitate.

Surse oficiale de la Bruxelles afirmă că numele președintelui Klaus Iohannis a fost iniţial vehiculat în cadrul unor discuţii informale, dar, în cele din urmă, el nu a fost nominalizat pentru nicio funcţie de la vârful Uniunii Europene.

Asta şi pentru că, făcând parte din PPE, această familie politică a negociat candidatura Ursulei von der Leyen pentru preşedinţia Comisiei Europene, astfel că funcţia pe care şi-ar fi dorit-o Klaus Iohannis, cea de preşedinte al Consiliului European, le-a revenit socialiştilor, potrivit algoritmului negociat.

Nemulţumită este şi Giorgia Meloni, premierul italian, care miercuri a spus că nu este de acord cu această împărţire, care nu respectă ceea „ce au spus cetăţenii europeni la vot”. Nici numele ei nu apare în dreptul niciunei funcţii de top de la Bruxelles.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.