ȘTIRI

Marcel Ciolacu devine patriot peste noapte – Liderul PSD vrea o dezvoltare prin patriotism economic

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că „viziunea PSD privind guvernarea se referă la dezvoltare prin patriotism economic, adică prin investiţii şi producţie aici, în România”.

Iată ce a spus acesta: „Am promis că vom trece de la economia bazată pe consum de bunuri din import la economia bazată pe producţie aici, în România. În 2023 şi 2024 vom întoarce în economie şi pentru populaţie 8-10% din PIB, de 5 ori mai mult decât în timpul guvernărilor anterioare”

El arată că „vom contribui astfel la dezvoltarea unor industrii competitive în România: industria auto, industria materialelor de construcţii, industria alimentară, industria IT, industria farmaceutică, activităţi de asistenţă spitalicească şi fabricarea produselor din cauciuc”.

Preşedintele PSD subliniază că „aceasta este singura cale structurală de a atinge cele trei mari obiective ale guvernării: 1. creştere economică prin producţie şi investiţii în România; 2. stoparea creşterii preţurilor şi refacerea puterii de cumpărare; 3. crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite”.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.