ȘTIRI

Marcel Ciolacu se vede premierul României: „Rotativa rămâne valabilă. Se va face exact când trebuie”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat la Piteşti, referindu-se la rotativa guvernamentală, că aceasta se va face atunci când trebuie,”nu se va depăşi cu foarte mult termenul, nici nu va fi cu foarte mult timp înainte”.

„Se va face exact atunci când trebuie. Nu se va depăşi cu foarte mult termenul, nici nu va fi cu foarte mult timp înainte. Şi, spre surprinderea tuturor, se va face într-o normalitate pe care ne-o dorim cu toţii”, a răspuns Marcel Ciolacu, întrebat despre momentul în care se va face rotativa guvernamentală.

În luna mai, conform înţelegerii din coaliţie, funcţia de prim-ministru ar urma să fie preluată de liderul PSD, Marcel Ciolacu, iar data vehiculată în spaţiul public a fost de 25 mai. 

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.