Într-o Europă tot mai polarizată, Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen a decis: mai puțini bani pentru hrană, mai mulți pentru arme. Fermierii români, deja îngenuncheați de lipsa irigațiilor, subvențiilor tăiate și piața invadată de importuri ieftine, primesc acum și vestea „bombă”: bugetul Uniunii Europene lasă agricultura pe planul doi, în favoarea cheltuielilor de apărare.
În propunerea de buget UE pentru 2028–2034, Comisia condusă de Ursula von der Leyen prioritizează investiţiile în competitivitate economică și apărare, în detrimentul fondurilor tradiţional vitale pentru statele estice precum România . Deşi s-au rezervat 300 miliarde € pentru agricultură și 218 miliarde € pentru coeziune, modelul de implementare – un pachet național unic – ameninţă substanţa acestor alocări.
În practică, fermierii români și regiunile defavorizate riscă să intre într-o competiţie acerbă, inclusiv cu bugete de apărare, digitalizare și infrastructură, pentru accesarea acestor resurse . Activiștii pro‑europei, precum Siegfried Mureșan, avertizează că mixul propus de Ursula ar putea eroda protecția tradițională a Politicii Agricole Comune și a fondurilor de coeziune. Parlamentul European deja ameninţă că va respinge proiecte care nu păstrează aceste alocări „la nivelul actual + inflație” .
România – unde există sate întregi fără canalizare, fără drumuri și cu pământul ars de secetă – va fi nevoită să concureze pentru fonduri agricole cu țări ca Germania și Franța. Și da, știm cine va lua grosul banilor, iar cine va rămâne cu firimiturile.
În loc de irigații, tinerii agricultori vor învăța despre drone militare. În loc de susținere pentru fermele românești, vom vedea exerciții NATO pe ogor. Fermierii nu cer rachete, cer apă, sprijin și acces la piață. Dar la Bruxelles se vorbește despre „siguranță europeană” – un concept tot mai gol pentru cei care stau cu grâul nevândut și băncile la ușă.
Cum poți vorbi despre „reziliență” când țăranul român moare cu pâinea în traistă? Cum poate Comisia să sacrifice agricultura – un sector vital pentru securitatea alimentară – în favoarea complexului militar-industrial?
Răspunsul Ursulei? „Fiecare stat să se descurce”. Asta înseamnă, de fapt, „integrarea” fondurilor în planuri naționale. Un mod elegant de a spune că țările mari își iau partea leului, iar periferia – adică România – rămâne cu discursurile și promisiunile.
Concluzia? Poate n-o să mai avem ce pune pe masă, dar sigur o să avem tancuri în curtea școlii și rachete în loc de recolte.
