Marea majoritate a românilor au pensii extrem de mici, de aproximativ 1.000 de lei, în condițiile în care tot statul spune că avem coșul zilnic de 2.500 de lei.
Între timp prețurile au crescut, inflația este la cote record.
Dar există și peste 200.000 de posesori de pensii speciale cu o medie lunară de aproximativ 1.000 de euro. Practic vorbim de peste 2 miliarde de euro anual.
Există așa vedete care câștigă de la stat venituri diverse și de 20.000 de euro. Spre exemplu premierul are o pensie specială mai mare de 18.000 de lei pe lună.
Marius Lulea, inginer constructor și vicepreședinte al AUR, susține că din acești bani se putea construi într-un singur an o autostradă care să lege Suceava de București.
„Moldova este slab dezvoltată deoarece nu este legată de restul economiei mondiale. Inima economică a Europei este Germania, dar nici o autostradă nu leagă Iasi-ul de Berlin sau Iasi-ul de București.
Suntem mințiți că nu sunt bani pentru investiții deoarece sunt taxele mici, dar în realitate acordă aceste privilegii numite incorect pensii speciale. Vorbim despre 2 miliarde de euro care dispar anual în consum, nu în investiții.
De acești bani legam Suceava de București în mai puțin de 2 ani. În Europa prețul mediu de construire este de 5 milioane de euro pe kilometru. Nu vă lăsați mințiți, și ei fac autostrăzi prin munți, la noi zona permite chiar costuri mici și resurse locale” a susținut Marius Lulea, prezent la Suceava în cadrul unui eveniment politic.