Ziua Independenței Ucrainei (24 august), marcată oficial prin mesaje de solidaritate și loialitate geopolitică, a avut parte și de analize care arată realitatea crudă din teren și percepția publică. Eugen Popescu director al Centrului Român de Studii și Strategii și Florian Fugașin, aduc în discuție dimensiunile ignorate sau trecute sub tăcere ale războiului și ale raportării la Ucraina.
Eugen Popescu atrage atenția asupra uitării unei pagini dramatice din istoria României, amintind că teritoriile românești din Nordul Bucovinei, Ținutul Herța și Sudul Basarabiei au fost răpite prin pactul Ribbentrop–Molotov și alipite Ucrainei Sovietice, lăsând în afara granițelor „jumătate de milion de români” care privesc spre Țara-mamă.
La rândul său, Florian Fugașin descrie, cu ton dur și necosmetizat, experiențele și mărturiile adunate în teren: corupția sistemului ucrainean, disperarea familiilor, cadavrele soldaților abandonate pe câmpuri și lipsa de perspectivă a unei populații care nu mai vede războiul ca pe o luptă a propriei națiuni, ci ca pe o afacere a politicienilor.
Împreună, cele două declarații conturează o imagine sumbră și polemică: între idealul geopolitic al Occidentului și realitatea trăită de ucraineni există o prăpastie uriașă, iar patriotismul afișat la București sau Bruxelles pare, paradoxal, mai intens decât cel regăsit la Kiev.
„Cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei (24 august), să reafirmăm, pentru neuitare, că teritoriile românești Nordul Bucovinei, Ținutul Herța și Sudul Basarabiei au fost rupte din România prin pactul criminal Ribbentrop–Molotov (încheiat de Hitler și Stalin) și alipite Ucrainei Sovietice, prin URSS.
Jumătate de milion de români privesc spre Țara-mamă prin gratiile unei frontiere nedrepte.
Să nu uităm niciodată această nedreptate!”
La rândul său, consultantul Florian Fugașin aprofundează subiectul „Ucraina azi” într-o postare pe facebook:
„Am văzut că postarea Comisiei Europene în România despre drapelul ucrainean adună mai mult de 1 like / minut. Noi suntem chiar mai patrioți pentru Ucraina decât sunt ei pentru țara lor!
Tocmai am fost în Ucraina cu treabă. Și în mediul rural profund, și în cel urban. Peste tot, dar chiar fără excepții, ucrainienii întâlniți spun că Zelenski „nu a făcut nimic bun, nici înainte de război”. M-am mirat, recunosc. Pentru că eu sunt european și postarea asta nu e despre politică, am încercat să le spun din perspectiva mea/noastră cum vine treaba cu războiul. Mare minune că am scăpat nebătut!
Convingerea generală e că războiul nu se termină acum din cauza politicienilor ucrainieni în primul rând!
Între 10.000 și 15.000 de euro se plătește să nu te trimită pe front. Pe an! Dacă n-ai banii ăștia, poate totuși ai măcar 5.000 de euro ca odată ajuns pe front să nu te trimită în prima linie. Pe lună!
Polițiștii care te saltă de pe uliță și militarii care te trimit sau nu pe front sunt primii care nu ar vrea să se termine ororile. Cel puțin asta am auzit de la mai multe persoane. Am fost într-un sat uitat de Dumnezeu, fără canalizare, fără asfalt. Toată lumea se știe cu toată lumea, se însoară cam în aceeași comunitate. Se știu bine toți cu toți. Și totuși, te poți pomeni cu polițistul care te saltă de pe uliță dacă n-ai mai plătit. Am văzut nevasta care sărea cu toporul la polițiști să-i lase bărbatul în pace, se chinuiau să îl bage în mașină, să-l trimită la război. În același sat un bărbat între două vârste nu avea familie sau copii. Pe front își pierduse ambele picioare, tăiate de sus. Nu putea nici proteză să-și pună. Statul îi dă pensie cam 15 euro pe lună. Treaba lui cum se descurcă. Dar majoritatea familiilor nu mai știu nimic de băieții lor. Statul preferă să le spună că e dispărut în misiune, decât să le dea banii promiși prin lege. Ăsta – ca să evite birocrația, spun oamenii – e unul din motivele crunte pentru care zeci și zeci de cadavre zac rămase pe câmp, la grămadă cu ruși, coreeni, cai… Îi mănâncă câinii până vine vreun buldozer să împimgă cadavrele care put în vreo groapă. La grămadă ucrainieni și ruși, și coreeni, și cai…
Există și imagini pentru cine nu crede. Nu știu dacă au ajuns la ONGuri. Sau la Reprezentanța Comisiei când a făcut postarea cu multe like-uri azi. Sau la cei care ae ceartă pe Facebook. Dar granița o treci ușor, vă rog chiar să mergeți și să vorbiți singuri cu lumea pe acolo! Spuneau cei cu care am vorbit că la începutul războiului erau cozi să plece pe front! Se strângeau bani, alimente. Până s-au lămurit că războiul nu e al lor, nu e pentru a se apăra de agresiunea rusă. E războiul politicienilor. Al celor ucrainieni, care nu au copiii pe front (există articole de presă cu liste, câți deputați au copii sau rude pe front; presa mainstream nu le-a preluat).
E războiul corupților care iau bani de la amărâți, să nu-i trimită la moarte. E războiul politicienilor străini care au distrus o țară și sute de mii de destine. E războiul sutelor de mii de bărbați care umblă pe șosele în mașini scumpe fără să-i salte din trafic. Dar sigur nu e războiul amărâților pentru care sare nevasta cu toporul să nu-i ia bărbatul, că are 3 copii mici acasă și singură nu are cum munci toată gospodăria. Că pensia după o viață ca educatoare e de 60 de euro. Și salariul unei asistente medicale e de aproape 250 de euro. Iar prețurile sunt cam ca la noi.
Și nu e nici războiul unor tineri pe care i-am văzut, care erau minori când a început oroarea. Și acum le e frică pe uliță că o să îi ridice oricând să îi trimită pe front. În timp ce la mine în Corbeanca una din mulltele familii refugiate tocmai s-a mutat cu chirie la o vilă mai mare, cu piscină mai mare. Eu nu am piscină, n-am nici jumătate din câte camere au ei. Bravo lor, mă bucur că noi aici le dăm like și ajutoare, și energie, și gaze.
Cine a citit până aici sigur zice că sunt putinist, că nu zic nimic despre rușii agresivi. Pe ei, prietenii mei care știu războiul doar din surse oficiale care combat dezinformarea, îi rog din suflet să meargă cât mai aproape de front. Să meargă aproape de provinciile pe care le împart mai marii lumii. Și să le explice ce înseamnă reziliență și sustenabilitate. Și să le explice cum e cu fake news.
Dacă nu, doar să înțeleagă de la oameni cum e cu propaganda de acolo care i-a învrăjbit încă de prin 2014 pe ruși cu ucrainieni, care trăiau de o viață împreună. Să audă și ei despre familiile divorțate din motive etnice. Sau să meargă mai aproape de noi, în Herța și Cernăuți și să le explice celor de acolo de ce România nu o să ceară vreodată să se unească cu ei. Pentru că ei așa știu! Că la negocierile de pace noi o să dezmembrăm țara vecină ca să ne luăm teritoriile înapoi. Sunt case neterminate, livezi abandonate, că așteaptă „să treacă sub români”. Că în 70 de ani, de 10 ori au trecut sub alt regim. De 10 ori!
Sau să ia un tur la Universitatea din Cernăuți. Superbă construcție, își are sediul UNESCO acolo. Și să audă cum ghidul ucrainean le vorbește despre trecutul de pe vremea habsburgilor și despre arhitectul ceh, nu despre Emineacu și sutele de nume din cultira noastră care au trecut pe acolo. Sau despre prima tipografie în limba română. Sau despre imensa pictură din biserica ridicată în campus în care Isus ține un text în limba română. Despre asra ghidul evită să le vorbească turiștilor.
O fi propagandă? O fi război hibrid? Tot rușii or fi ajuns și în presa lor?
Nu știu, eu am simțit doar să spun ce am văzut. Și să-mi felicit prietenii care au astăzi steagul Ucrainei la profil pentru că se informează doar din surse oficiale, fără să creadă fake news-urile.
Mă bucur să văd că noi suntem mai bine informați și mult, mult mai patrioți decât sunt ucrainienii cu țara lor. Dacă nu s-ar sacrifica să lupte benevol la îndemnul politicienilor, noi nici nu mai eram acum.”
