ȘTIRI

Nicolae Ciucă a ordonat, ANRE și Ministerul Energiei au executat. Premierul a primit situația pieței de energie și strategiile de investiții

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei și Ministerul Energiei au transmis informările solicitate de prim-ministrul Nicolae Ciucă, anunță Executivul. ANRE a comunicat situația pieței de energie, iar Ministerul Energiei a prezentat strategiile de investiții.

„Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei și Ministerul Energiei au transmis informările solicitate de prim-ministrul Nicolae Ciucă. În conformitate cu deciziile luate la reuniunea Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienței energetice și implementarea proiectelor de infrastructură în energie, ANRE a comunicat situația pieței de energie iar Ministerul Energiei a prezentat strategiile de investiții pe termen scurt, mediu și lung pentru capacitățile de producție de energie electrică și gaz”, anunță Executivul.

Potrivit sursei citate, „în perioada imediat următoare, ANRE, împreună cu ministerul Energiei, în urma consultărilor care vor avea loc cu producătorii, distribuitorii, furnizorii și ceilalți actori implicați în piața de energiei, vor înainta către Guvern propuneri care să răspundă cerințelor bugetare actuale, continuând să protejeze populația și mediul privat de efectele creșterilor de prețuri la energie și gaze naturale”.

Ministerul Energiei a avut termen până luni prezinte situația concretă cu proiectele de investiții, anunța Nicolae Ciucă. El spunea că a decis, după în urma şedinţa Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienţei energetică şi implementarea proiectelor de infrastructură energetică, ca Ministerul Energiei să prezinte situația concretă cu proiectele de investiții, folosind „toate pârghiile de finanțare, atât pe bugetul de stat, cât și cele provenite prin PNRR și fondul de modernizare”. Totodată, Ministerul Energiei și celelalte ministere trebuie să pună la punct toate elementele de plan pentru iarna 2022-2023.

Ciucă a adăugat că a cerut și de la ANRE o analiză a evoluţiei situaţiei energetice, inclusiv a pieţei, de la începutul anului până acum, precum şi efectele pe care le-au produs deciziile luate.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.