ȘTIRI

Nicolae Ciucă, despre relaţia PNL- PSD: „Se mai hârjoneşte omul şi în familie”

Nicolae Ciucă, a discutat despre relaţia dintre liberali şi social-democraţi susţinând că alianţa dintre cele două partide s-a realizat de dragul stabilităţii.

Liderul PNL a arătat că liberalii au fost nevoiţi să găsească în 2021 o formulă care să asigure stabilitatea politică „în vremuri atât de complicate” şi a apreciat drept „remarcabil” faptul că timp de trei ani s-a reuşit asigurarea stabilităţii politice.

Totodată, în condiţiile în care pesediştii şi liberalii s-au tot taxat unii pe alţii în spaţiul public iar „cutiţele” în spate s-au înmulţit în prag de alegeri, Ciucă a vorbit despre „hârjoneli” care, spune el, sunt normale în viaţa politică.

Iată ce a spus acesta: „Sigur, chestiunea este în momentul de faţă absolut remarcabilă, că timp de trei ani de zile, două partide, care istoric au avut doar confruntări politice, au reuşit totuşi să asigure guvernarea şi cu toate aceste hârjoneli, care sunt normale în viaţa politică, se mai hârjoneşte omul şi în familie, darmite în politică, deci, cu toate aceste hârjoneli, nu s-au depăşit acele linii de acceptare, de acceptanţa şi am reuşit să asigurăm stabilitatea politică”

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.