ȘTIRI

Nu mai creștem porci, prețul se va tripla. Românii vor ține post

Carnea de porc și-ar putea dubla prețul din cauza scumpirii energiei, a furajelor dar și a Pestei Porcine Africane (PPA), care a redus efectivele de animale, iar în ţară s-ar mai produce doar 15% din consumul intern necesar.

Directorul Combinatului Agroindustrial (CAI) Curtici din județul Arad, Dimitrie Muscă, a avertizat că scumpirea alimentelor ”are loc galopant”, iar carnea de porc urmează să se scumpească tot mai mult.

”Principala cauză sigur că este creşterea preţurilor furajelor, dar nu mai puţin creşterea preţului la energia electrică şi la gazul metan care se foloseşte în agricultură, mai ales acolo unde avem industrializare, pentru că abatorizare, fabrică de lapte, pâine, nu se pot face fără gaz. Preţul porumbului a crescut la 1,5 – 1,6 lei, dar nu este la cel mai înalt nivel la care ar urma să fie”, a spus Dimitrie Muscă pentru Agerpres.

Dimitrie Muscă: preţul cărnii de porc se va dubla

Dimitrie Muscă a declarat că ”preţul cărnii de porc se va dubla şi se va ajunge ca un cotlet sau ceafă să fie 40 lei kilogramul, unde era 20 – 22 de lei”. ”Se va duce (preţul – n.r.) pentru că noi nu mai avem (carne – n.r.) dacă noi astăzi mai producem 15%, este o realitate cruntă”.

Carnea de porc provine din import în procent de 85 la sută

În cazul cărnii de porc, fermierul a spus că o altă cauză majoră pentru scumpirile care au avut loc şi vor urma este pesta porcină africană, care a redus efectivele de porci din România, iar ”la ora actuală se importă circa 85% din carnea de porc consumată în România”.

Directorul CAI Curtici consideră că autorităţile nu a luat măsuri suficiente pentru a se combate pesta porcină, iar porcii mistreţi sunt în continuare principalul vector de răspândire a bolii.

”Nu au făcut dezinfectare, nu au făcut îngroparea cadavrelor din pădure (ale porcilor mistreţi – n.r.). Toate ţările din Europa fac goană pentru a distruge şi a preîntâmpina răspândirea pestei porcine africane, la noi mistreţul s-a dovedit foarte clar că a fost vectorul cel mai important. Nu gospodăriile populaţiei au fost cel mai important vector, pentru că la gospodării se intervine foarte uşor, repede vin DSV-urile şi omoară porcii şi au rezolvat problema. Dacă n-ar mai fi acest vector care este mistreţul, în mod sigur am putea stăpâni această treabă”, a spus Muscă.

El crede că singura şansă este ca populaţia de mistreţi să fie ”distrusă în totalitate iar repopularea să se facă după câţiva ani, când pesta a dispărut complet din România”.

În 2021, peste 20.000 de porci dintr-o fermă a CAI Curtici au fost ucişi preventiv din cauza pestei porcine africane

”Am repopulat, am făcut investiţii de 10 milioane de lei în complex, dar acum eu ce garanţie am că nu vine la mine din nou pesta? Pentru că mistreţi sunt. În această săptămână, la 15 kilometri de sediul nostru s-a împuşcat un porc mistreţ”, a spus fermierul.

CAI Curtici gestionează ferme care au în total 50.000 de porci, 3.000 de vaci, 7.600 de hectare de terenuri agricole şi 36 de magazine de desfacere, în special pentru carne, produse din carne şi lactate.

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.