Scandalul furtului tezaurului dacic dintr-un muzeu din Olanda a luat o turnură absurdă pe rețelele de socializare. Românii deja ironizează strategia autorităților și a „postacilor de serviciu”, anticipând că în curând vina pentru acest dezastru va fi aruncată, ca de obicei, pe „țapul ispășitor de serviciu” – Georgescu – și, bineînțeles, pe AUR.
„Pe rețelele de socializare, Georgescu e vinovat de tot ce nu merge în țara asta – de râsul din lume, de vremea rea, de criza economică. De ce n-ar fi vinovat și pentru furtul tezaurului?” se întreabă ironic românii, deja obișnuiți cu mecanismele de manipulare ale sistemului.
Nu ar fi prima dată când guvernarea scapă basma curată prin crearea unor diversiuni. În loc să se caute adevărații vinovați și să se ia măsuri concrete pentru recuperarea artefactelor, totul se reduce la „cine dăm vina acum?”.
În loc să recunoască responsabilitatea pentru protecția unui patrimoniu unic, guvernul pare mai interesat să mute atenția publicului de la propria incompetență. „Nu mai așteptăm nimic bun. Când greșesc, nu-și asumă, nu demisionează. Nici măcar să inventeze scuze credibile nu mai pot,” comentează românii cu amărăciune.
Furtul tezaurului a devenit un simbol al unei administrații care și-a pierdut orice urmă de respect pentru identitatea națională și pentru cetățeni. Cine va fi declarat vinovat de această dată? Un lucru e sigur: adevărul pare, din nou, ultimul lucru care contează.
